Indonezia: Generalul Ferdy Sambo, unul dintre cei mai importanți ofițeri din poliție, a fost condamnat la moarte pentru crimă
Ferdy Sambo, unul dintre cei mai importanți ofițeri de poliție din Indonezia, a fost condamnat luni la moarte pentru uciderea cu premeditare a gărzii sale de corp, într-un proces care a ținut cu sufletul la gură Indonezia, potrivit Le Figaro.
Sambo, care conducea „poliția polițiștilor” (echivalentul DGPI – Direcția Generală de Protecție Internă în România), a fost judecat pentru că a ordonat uciderea, în iulie, a brigadierului Nofriansyah Yosua Hutabarat, găsit mort în locuința sa, și pe care l-a împușcat el însuși.
„Acțiunile inculpatului au provocat o durere profundă familiei victimei… acțiunile sale au pătat reputația poliției naționale în ochii poporului indonezian și a comunității internaționale”, a declarat Wahyu Iman Santoso, judecătorul-șef al Tribunalului districtual din Jakarta de Sud. „Îl găsesc pe inculpatul Ferdy Sambo (…) vinovat de crimă cu premeditare” și „îl condamn la moarte”.
Procesul a fost văzut ca un test al impunității poliției și al instituțiilor arhipelagului din Asia de Sud-Est. Mama victimei se afla în sala de judecată, ținând în mână un portret al fiului ei ucis, când judecătorul a anunțat sentința pentru Ferdy Sambo, de asemenea prezent.
Bajilak Ferdy Sambo jebul cah mullet https://t.co/g9hB7vheSX
— Bakul Bakso Emblenger YK (@cakkadull) February 13, 2023
Când corpul bodyguardului în vârstă de 27 de ani a fost găsit la locuința lui Ferdy Sambo pe 8 iulie, poliția a susținut inițial că un alt agent de securitate l-a ucis după ce l-a surprins agresând-o sexual pe soția înaltului oficial.
Însă, la 9 august, Ferdy Sambo, care deține gradul de general, a fost arestat sub suspiciunea că a ordonat crima și că a împușcat el însuși victima. Soția sa a fost arestată două săptămâni mai târziu.
Arestarea cuplului a avut loc după mai multe săptămâni de interogatoriu cu privire la ceea ce s-a întâmplat la domiciliul ofițerului superior, unde corpul brigadierului a fost găsit ciuruit de mai multe gloanțe și purtând urme de tortură. Inițial, Ferdy Sambo a oferit ca alibi faptul că în momentul incidentului se dusese la un test Covid-19.
Poliția, acuzată de mușamalizare, a avut nevoie de mai multe zile pentru a raporta crima și a susținut că camerele de supraveghere din interiorul casei nu funcționau. Ferdy Sambo are la dispoziție o săptămână pentru a face apel la verdict.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu