G4Media.ro

Industria auto din UE solicită retragerea amenzilor pentru exces de emisii de…

Sursa foto: European Union – 2023

Industria auto din UE solicită retragerea amenzilor pentru exces de emisii de CO2, în 2025

Industria auto europeană consideră că tranziţia către vehicule verzi este ireversibilă, dar solicită Executivului comunitar mai multă flexibilitate şi retragerea amenzilor pentru excesul de emisii de CO2, prevăzute pentru 2025, pentru a putea rămâne pe drumul cel bun fără a afecta competitivitatea sectorului, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.

„Nu este vorba despre schimbarea destinaţiei, ci despre ajustarea modului în care ajungem acolo”, a declarat, marţi, directorul general al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), la o întâlnire cu presa, la care au participat şi alţi experţi din industria auto, ce reprezintă în jur de 7% din PIB-ul UE şi care se confruntă cu mari turbulenţe.

Producătorii auto se află în plină negociere cu Executivul comunitar pentru a adapta exigenţele climatice la o realitate mai puţin optimistă pentru vehiculele electrice decât atunci când au fost aprobate obiectivele, fiind într-un „dialog strategic” care va clarifica un plan de acţiune pentru industria auto, pe care Comisia Europeană îl va prezenta pe 5 martie.

Acest exerciţiu de revizuire a foii de parcurs este supravegheat direct de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, şi, în acest context, producătorii se vor întâlni miercuri cu comisarul pentru Climă, Wopke Hoekstra, joi cu vicepreşedinta CE pentru locuri de muncă, Roxana Mînzatu, şi săptămâna viitoare cu omologul pentru suveranitatea tehnologică, Henna Virkkunen.

Obiectivul acestui dialog este recuperarea competitivităţii producătorilor europeni, în contextul în care electrificarea parcului auto avansează într-un ritm mai lent decât se estimase şi, în 2024, vânzările de maşini electrice în UE au scăzut cu 5,9% comparativ cu anul anterior.

Industria reclamă faptul că nu a fost dezvoltat ecosistemul necesar pentru impulsionarea producţiei de baterii în UE, că nu sunt suficiente puncte de încărcare, nici stimulente fiscale la achiziţia de autovehicule curate şi nici un avantaj clar al preţului la încărcarea cu electricitate autogenerată în loc de a cumpăra benzină.

Producătorii semnalează că electrificarea trebuie să rămână, dar cer o ajustare a planurilor pentru ca această transformare să funcţioneze.

Amenzi în 2025

Legislaţia comunitară cere ca în 2025 flotele vândute să emită cu 15% mai puţin CO2, comparativ cu 2021, ţintă care va ajunge la 55% în 2030 şi la 100% în 2035, motiv pentru care problema cea mai presantă pentru producători sunt amenzile pe care vor trebui să le plătească dacă nu îndeplinesc ţinta în 2025.

Constructorii de autovehicule nu atacă, încă, data cheie, 2035, pentru că înţeleg că aceasta poate fi abordată mai târziu, dacă va fi necesar, ci deocamdată se limitează la a cere planuri realiste pe termen scurt, mediu şi lung.

Aceste amenzi ar fi în jur de 15 miliarde de euro, potrivit producătorilor, şi, dacă nu va exista o scutire pe termen scurt, atât pentru autoturisme cât şi pentru camionete, aceste resurse vor fi deturnate de la investiţiile în tehnologii curate.

De asemenea, aceştia sugerează că, în plus faţă de soluţii precum plata de amenzi sau reducerea producţiei (ceea ce va implica şi venituri mai mici şi locuri de muncă mai puţine), ar trebui căutate alte formule, precum cele aplicate de Marea Britanie sau Coreea, care stabilesc obiective pe ani, dar permit să fie atinse în perioade de trei ani, în loc de anual.

Totodată, ei semnalează că problema nu sunt amenzile în sine, care nu ar reprezenta o mare lovitură financiară în 2025, deoarece producătorii vor acoperi aceste costuri suplimentare pe plan intern, de exemplu prin reducerea producţiei şi a numărului de angajaţi. Constructorii auto susţin că marele obstacol este dat de incertitudinea de reglementare şi de impactul acesteia asupra deciziilor de investiţii, dat fiind faptul că vânzările de vehicule electrice au scăzut cu 25% în perioada martie-octombrie 2024, o reducere similară celei din timpul pandemiei.

Tensiuni comerciale

Producătorii auto reamintesc şi faptul că Europa depinde de alte pieţe, în special de China, pentru a se aproviziona cu diverse componente şi cu materii prime esenţiale pentru un vehicul electric.

În acest sens, producătorii europeni de autovehicule nu vor un război al taxelor între Europa şi China, căreia Comisiei Europeană a decis să îi aplice tarife vamale de până la 35%, considerând că Beijingul subvenţionează ilegal producătorii săi, ceea ce a dus la un răspuns tarifar din partea gigantului asiatic împotriva Mercedes şi, în măsură mai mică, a BMW.

Totodată, nu vor nici un război comercial între blocul comunitar şi Statele Unite ale Americii. Recunosc că nu există un răspuns uşor, dar producătorii subliniază că industria auto din Uniunea Europeană este singura cu adevărat globală, care vinde pe toate pieţele lumii şi susţin că tarifele le-ar aduce daune.

Cote minime de autovehicule curate

Una dintre propunerile care au stârnit interes în cadrul Comisiei Europene este introducerea de cote minime obligatorii de autovehicule verzi în flotele corporaţiilor, care să reprezinte aproximativ 40% din maşinile noi vândute în UE.

Însă, producătorii avertizează că acest concept ar putea fi o sabie cu două tăişuri. Companiile şi-ar putea înnoi flotele cu frecvenţă mai scăzută, de exemplu dacă infrastructura de încărcare nu este suficientă, ceea ce va determina ca parcul auto să fie tot mai vechi şi mai puţin eficient faţă de maşinile cu combustie mai moderne şi, prin urmare, cu emisii mai reduse de dioxid de carbon.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.