Industria călătoriilor va avea o contribuţie record de 11.100 miliarde de dolari la PIB-ul mondial în 2024
Un procent record de un dolar din fiecare zece dolari cheltuiţi la nivel global în 2024 va fi pentru călătorii, pe măsură ce oamenii au majorat rezervările pentru hoteluri, croaziere şi zboruri, potrivit unui raport anual publicat marţi de Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), transmite Reuters, transmite Agerpres.
În paralel, contribuţia industriei turismului şi călătoriilor la Produsul Intern Brut global ar urma să atingă un nou maxim istoric, pe măsură ce consumatorii consideră călătoriile drept un capitol esenţial în bugetele lor. Potrivit estimărilor WTTC, în 2024, contribuţia industriei călătoriilor la PIB-ul mondial va creşte cu 12,1% în ritm anual, până la 11.100 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că sectorul va fi responsabil pentru 10% din PIB-ul mondial. Este vorba de o creştere de aproape 7,5% comparativ cu precedentul record stabilit în anul 2019.
„În pofida unor îngrijorări apărute anul trecut, cu privire la o recesiune globală şi o inflaţie ridicată, anul acesta ne uităm la turism şi călătorii ca un motor economic global”, a spus Julia Simpson, directorul WTTC, o organizaţie non-profit.
Cheltuielile pentru călătoriile în economiile din SUA, China şi Germania ar urma să aibă cea mai mare contribuţie la PIB-ul mondial.
Sectorul turismului şi călătoriilor ar urma să susţine aproape 348 de milioane de locuri de muncă la nivel global în 2024, cu 13,6 milioane mai multe decât în 2019, când a fost stabilit precedentul record. Industria turismului şi călătoriilor face în continuare angajări pentru a ocupa locurile de muncă apărute într-un sector care se extinde rapid.
În prezent, în SUA există aproximativ un milion de locuri de muncă vacante în industria ospitalităţii şi a petrecerii timpului liber, potrivit U.S. Travel Association. De asemenea, numărul total de locuri de muncă în sectorul turismului şi călătoriilor din SUA era de aproximativ 27 de milioane în 2023, potrivit WTTC.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank