Industria muzicală a câştigat anul trecut peste 3 miliarde de dolari din YouTube
Pentru prima oară, YouTube face publică suma de bani care revine industriei muzicale din conţinutul pentru care deţine drepturile de difuzare. Astfel, în 2019, YouTube spune că a plătit industriei muzicale peste 3 miliarde de dolari. Suma include venituri obţinute atât din reclame, cât şi din abonamente.
YouTube nu intră în detalii să spună câţi bani au fost generaţi de reclame şi câţi au venit din abonamente. Însă, ţinând cont de evoluţia celor două business-uri, este uşor de presupus că cele mai multe venituri au fost din reclame.
Informaţia vine să facă mai multă lumină în ceea ce priveşte veniturile YouTube, după ce compania a anunţat recent, tot în premieră, că a produs anul trecut, doar din reclame, 15,15 miliarde de dolari.
Conform Directorului Financiar al Alphabet, Ruth Porat, cea mai mare parte a veniturilor generate de YouTube din reclame ajunge la creatorii de conţinut.
Încă dinainte de Spotify, Apple Music şi de restul serviciilor de streaming, YouTube a fost o sursă primară şi facilă de muzică pentru oameni. Aceasta a început în ultima vreme să fie monetizată din ce în ce mai eficient de compania deţinută de Google.
Sursa: News.ro
Foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank