G4Media.ro

Industria zahărului de trestie din Cuba face apel la deţinuţi, pe fondul…

Sursa foto: Știrile Pro TV

Industria zahărului de trestie din Cuba face apel la deţinuţi, pe fondul lipsei forței de muncă

Lipsa forţei de muncă în agricultură a obligat o companie de stat cubaneză din industria zahărului de trestie să facă apel la deţinuţi pentru a-şi atinge obiectivele de producţie, a anunţat directorul acesteia, în timp ce insula se confruntă cu un val de emigraţie fără precedent, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Pentru a termina ultima recoltă şi a respecta planul, a fost necesar să se găsească personal suplimentar, printre care 113 deţinuţi”, a explicat luni seara Amaury Depestre, deputat al provinciei Cienfuegos şi director al centralei de zahăr „14 de Julio”, citat de media de stat Cubadebate.

Cu începere din martie, un decret reglementează posibilitatea ca deţinuţii cubanezi şi străini care îşi ispăşesc pedeapsa cu închisoarea pe insulă să lucreze în interiorul şi în afara închisorii, precum şi condiţiile de muncă şi salariile lor.

Nu este prima data când responsabili economici sau deputaţi cubanezi se plâng de lipsa forţei de muncă în agricultură, afectată de mult timp de exodul rural.

Acest fenomen este în prezent agravat de un val migratoriu fără precedent şi de plecarea muncitorilor agricoli spre locuri de muncă mai bine plătite, în special în sectorul privat local în expansiune din 2021.

Depestre i-a îndemnat pe deputaţii cubanezi să „se concentreze” în special pe această problemă şi pe cea a salariilor din sector.

Din 2021, compania de stat AzCuba încearcă să oprească scăderea producţiei de zahăr, dar recolta 2022-2023 a permis să se producă abia 350.000 de tone de zahăr, sau 4,4% din producţia cubaneză de până la începutul anilor 1990.

În cursul dezbaterii parlamentare, preşedintele AzCuba, Julio Garcia, nu a dat cifrele pentru ultima recoltă încheiată în mai, dar a subliniat penuria de „lubrifianţi, combustibil şi alte materiale” de care suferă industria.

Cuba, care trece prin cea mai gravă criză economică din ultimele trei decenii cu o inflaţie galopantă, pene de curent şi penurie de alimente, medicamente şi combustibil, se confruntă cu un val de emigraţie nemaiîntâlnit.

Peste 560.000 de cubanezi au intrat ilegal în Statele Unite între ianuarie 2022 şi mai 2024, potrivit autorităţilor americane, iar aproximativ 100.000 au beneficiat de un permis de şedere temporar alocat de la începutul anului 2023.

În schimb, nu există date oficiale care să măsoare amploarea migraţiei cubaneze spre alte ţări din America Latină şi Europa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează