
Inedit: Instanța obligă o femeie să-i plătească daune fostului soț, pentru că i-a subminat acestuia relația cu copiii
Hotărâre judecătorească inedită pentru litigiile dintre părinți, referitoare la copiii lor. O femeia a fost obligată de instanță să-i achite daune fostului soț, pentru că i-a subminat relația cu copiii, relatează publicația clujust.ro. Soluția nu este definitivă.
Prin sentința civilă nr.251/2020, Judecătoria Galați a obligat o femeie să plătească către fostul soț suma de 7.000 de lei cu titlu de daune morale, sumă din care 3.000 lei reprezintă daune pentru prejudicial moral cauzat de către fosta soție, ale cărei atitudini și comportament au avut un impact negativ nu numai în ceea ce-i privește pe cei doi copii, dar și pe reclamantul din cauză, acțiunile constante în sensul limitării contactului părinte – copil neputând avea decât consecințe păgubitoare în plan moral și psihic, mai ales în condițiile în care, astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat, reclamantul a făcut eforturi îndelungate pentru restabilirea legăturii cu cei doi minori, subminate de către fosta soție, prin maniera negativă în care îi influențează pe minori în relația cu celălalt părinte.
Prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe petite, scrie clujust.ro , care menționează în special soluționarea prin obligarea fostei soții la plata de daune morale către fostul soț pentru comportamentul de a submina legătura acestuia din urmă, cu cei doi copii minori.
În practică, situațiile de acest gen sunt des întâlnite, de obicei ambii părinți ducând o politică menită să alieneze copiii de celălalt părinte, mai scrie clujust.ro.
Citește tot articolul AICI
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii