Infectare cu coronavirus într-o primărie din județul Tulcea/ Primarul, viceprimarul și patru angajați s-au izolat la domiciliu
Primăria comunei Nufăru şi-a redus activitatea, după ce cinci angajaţi au fost depistaţi pozitiv la testul pentru Covid-19, aceasta fiind prima instituţie publică din judeţ în care se înregistrează o asemenea situaţie, transmite Agerpres.ro.
Primarul Ion Dănilă a declarat pentru Agerpres că în momentul de faţă autoritatea publică funcţionează cu patru angajaţi.
„Alte şase persoane sunt izolate la domiciliu. Eu sunt una dintre ele, iar viceprimarul este o alta. Deocamdată, suntem bine, iar primele teste făcute sunt negative”, a mai spus primarul Dănilă.
Potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea, ancheta epidemiologică a DSP declanşată după depistarea pozitivă la Covid-19 a unei angajate a primăriei a identificat în instituţie încă patru cazuri pozitive. Acestea au fost cel mai probabil internate.
„Au mai fost testaţi în zilele de 15 şi 16 aprilie 2020 alţi opt angajaţi ai primăriei, toate cele opt rezultate fiind negative. Facem precizarea că în cursul zilei de ieri, 15 aprilie 2020, s-a efectuat o dezinfecţie a clădirii, fiind întreruptă temporar activitatea. De astăzi, 16 aprilie 2020, însă, activitatea primăriei respective se desfăşoară cu un număr redus de personal, fără ca activitatea cu publicul să fie întreruptă”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului – Judeţul Tulcea.
Primăria comunei Nufăru este prima din judeţ în care se înregistrează cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus.
Miercuri, 15 aprilie, Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea a anunţat 23 de cazuri cu noul coronavirus, dintre care trei au fost vindecate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu