G4Media.ro

Înființarea centrului Cyber în București a primit și acordul Parlamentului European /…

sursa foto: Pexels

Înființarea centrului Cyber în București a primit și acordul Parlamentului European / Ce au susținut europarlamentarii români

Parlamentul European sprijină noul centru de securitate cibernetică care va avea sediul în București, adoptând planurile de consolidare a pregătirii și rezilienței Europei împotriva atacurilor cibernetice prin crearea unui centru de inovare și expertiză.

Comisarul Paolo Gentiloni a declarat, miercuri seara, la dezbaterea din Parlamentul European, că adoptarea Regulamentului de instituire a Centrului și rețelei europene de competență în domeniul securității cibernetice este o „etapă importantă în călătoria noastră colectivă de îmbunătățire a suveranității digitale”.

„Centrul va dezvolta și implementa – împreună cu statele membre, industria și comunitatea academică – o agendă comună pentru dezvoltarea tehnologiei și pentru desfășurarea sa largă în domenii de interes public și în afaceri, în special pentru IMM-uri”, a spus comisarul, anunțând că deja Comisia a început lucrările privind înființarea centrului și a rețelei.

Mai mulți europarlamentari din România au intervenit în dezbatere.

Siegfried Mureşan (PNL, grupul PPE) a spus că prin crearea acestui centru, capacitatea Uniunii Europene de a se proteja împotriva atacurilor cibernetice va fi întărită.

„Avem, în Uniunea Europeană, peste 600 de centre care se ocupă de securitate cibernetică. Acum este momentul să aducem toate aceste resurse la un loc – contribuția sectorului privat, cercetarea, expertiza de la nivelul autorităților publice – și să facem din Uniunea Europeană un lider în materie de securitate, un lider în materie de securitate cibernetică”, a declarat Mureșan.

Despre faptul că Bucureștiul a fost ales să găzduiască noul centru, Siegfried Mureșan a declarat că este „un câștig pentru România și este un câștig pentru Uniunea Europeană”.

„Există foarte mulți lucrători talentați în acest domeniu și România a fost un lider în a genera start-up-uri, noi companii de succes din acest domeniu. Aș dori să mulțumesc tuturor statelor membre pentru faptul că au dat României această șansă. Sunt sigur că decizia de a aloca acest sediu României se va dovedi a fi un succes”, a mai spus Siegfried Muresan

Dragoș Pîslaru (USR PLUS, grupul Renew Europe) a afirmat că atacurile cibernetice au devenit tot mai complexe, „mai greu de depistat și mai bine țintite”, iar pandemia de COVID-19 a favorizat frecvența lor, deoarece prin activitatea în mediul online.

„Trebuie să fim conștienți că atacurile și crimele cibernetice sunt una dintre provocările prezentului. (…) Înșelăciunea electronică este în creștere și ne poate prinde descoperiți în fiecare zi. Incidentele de securitate au devenit mai greu de observat și motivația principală rămâne, în continuare, cea financiară”, a spus Pîslaru.

În opinia sa, centrul Cyber va crea oportunități pentru dezvoltarea industriei și pentru dezvoltarea huburilor digitale.

„Și unde altundeva să înființăm acest centru, dacă nu în cel mai nou hub cu potențial de inovare al continentului european. (…) sunt convins că este o oportunitate de a arăta că inovarea poate curge de la est la vest și de la sud la nord”, a spus Pîslaru referindu-se la faptul că centrul va fi în București.

Dragoş Tudorache (USR PLUS, grupul Renew) consideră că tehnologia și spațiul cibernetic sunt „noul câmp pe care se poartă luptele pentru supremația globală”.

Tudorache este de părere că trei sunt aspectele improtante în materie de securitate cibernetică.

„În primul rând, trebuie să începem să gândim mult mai ambițios. SUA și China investesc sume de ordinul sutelor de miliarde pentru securitatea cibernetică, pentru infrastructura necesară și pentru inovație în acest domeniu. Trebuie să începem să avem același nivel de ambiție, dacă ne dorim să fim într-adevăr un actor geopolitic în era digitală și, deci, trebuie să ne propunem să investim mai mult și în acest centru de competență. În al doilea rând, trebuie să alegem o tabără, să facem echipă și să înclinăm astfel balanța globală în securizarea spațiului cibernetic, iar alegerea e simplă. Statele Unite sunt aliatul și partenerul nostru principal, împreună putem să facem față Chinei. În al treilea rând, vreau să asigur că România, țara pe care o reprezintă în acest Parlament și care va găzdui centrul de competență, înțelege responsabilitatea care îi revine și importanța strategică a acestui centru, a spus europarlamentarul USR PLUS.

Din partea grupului S&D, Maria Grapini (Partidul Puterii Umaniste) a insistat că noul centru de competențe trebuie să sprijine IMM-urile.

„Sper să fie sprijinite, pentru că, da, în Uniunea Europeană avem foarte multe IMM-uri. Din păcate, nu toate au acces la cercetare și inovare și cred foarte mult că, cu ocazia înființării acestui centru, putem să sprijinim și IMM-urile, putem să punem la un loc cercetarea și inovarea, să avem instrumente prin care, într-adevăr, să avem o apărare cibernetică împotriva atacurilor cibernetice mai bună, pentru că, până la urmă, dezvoltarea tehnologiei merge pas în pas și cu atacurile cibernetice”, a spus Maria Grapini.

Context

La 13 septembrie 2017, Comisia Europeană a adoptat un pachet privind securitatea cibernetică cu o serie de inițiative menite să îmbunătățească în continuare reziliența, disuasiunea și apărarea cibernetică. Un an mai târziu, Comisia a prezentat o propunere de creare a unui centru european de competență în materie de securitate cibernetică, cu o rețea conexă de centre naționale de coordonare. Inițiativa urmărește să îmbunătățească și să consolideze capacitatea UE în materie de securitate cibernetică, prin stimularea ecosistemului european tehnologic și industrial de securitate cibernetică, precum și prin coordonarea și punerea în comun a resurselor necesare în Europa.

Centrul de competențe va deveni principalul organism de gestionare a resurselor financiare ale UE dedicate cercetării în materie de securitate cibernetică în cadrul celor două programe propuse – Europa digitală și Orizont Europa – în cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, pe 20 aprilie, regulamentul de instituire a centrului Cyber din București, Centru european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică, și a rețelei acestuia.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. poate dupa BNR , CATZ mai gaseste un loc caldut Veoricai si la centrul cyber security

    am toata increderea in PNL, si mai ales in CATZ ca nu va comenta poitica de HR al institutiei

    • iti dai seama ca apar toate loazele. locuri bine platite.

    • am citit prin documentul de 101 pagini:
      ” La cerere, sectorul public ar putea beneficia, de asemenea, de sprijin din partea Centrului de competențe.”
      De parca aia de lucreaza in Excel si Word cu o imprimanta, fara acces la internet si cu plastilina in porturile USB au nevoie de sprijin la verificat daca ies corect sumele alea finale.

  2. „Consiliul de conducere ia deciziile strategice necesare”, fix ca la BNR

  3. Vreau să cred că acesta va fi ultimul (cel mai recent, sau unicul?) bastion de care preșurile respirătoare pe gură, adică oamenii „de ancredere” din partid, nu se vor putea atinge.

    Și asta nu pentru că am vreo fărâmă de încredere în ai noștri – oooh, nu! – ci pentru că încredere în UE că va lua în serios securitatea cibernetică, așa cum a luat în serios și apărarea datelor cetățenilor UE prin GDPR.

    • deci nu ti se pare ca GDPR e o forma de a mai scoate niste bani neimpozabili din contabilitate, daca te pricepi?
      mai pica si niste firmituri pe la unii… da’ grosu’ il iau smeckerii…

    • Sunt de acord cu tine, GDPR este și asta.

      Pentru mine cel mai important lucru este că GDPR există, și a pornit dintr-un principiu bun, acela al protejării datelor personale în era în care toți jucătorii majori vor exact opusul.

      În plus, a mai implementat cineva astfel de reguli privind protecția datelor în afară de UE?

  4. Grapini : ”Trebuie sa sprijinim IMMurile” .
    Traducere: ”Trebuie sa sustinem conglomeratul de firme detinute de infractorul Felix.”