G4Media.ro

Inflaţia a ajuns la 5%, cea mai mare din ultimii şapte ani.…

Inflaţia a ajuns la 5%, cea mai mare din ultimii şapte ani. Scumpiri în lanţ

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 5% în luna martie 2018, în creştere de la 4,7% în februarie, anunţă Institutul Naţional de Statistică. Creşterea inflaţiei a venit ca urmare a scumpirii mărfurilor nealimentare cu 6,57%, a celor alimentare cu 4,01% şi a serviciilor cu 2,9%. O rată mai mare a inflaţiei anuale a fost înregistrată în iunie 2013, când preţurile de consum au urcat cu 5,37%, scrie Agerpres.

Practic, inflaţia a înghiţit creşterile salariale ale bugetarilor din acest an, survenite ca urmare a intrării în vigoare a Legii salarizării unitare, creşteri estimate de INS la 6% faţă de decembrie 2017.

În luna februarie a acestui an, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,5%, de la 3,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Ponderarea inflaţiei va surveni în ultimul trimestru al anului, potrivit Băncii Centrale.

În martie comparativ cu februarie, preţurile de consum au urcat cu 0,3%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,48%, cele nealimentare cu 0,15% şi serviciile cu 0,30%.

„Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (aprilie 2017 – martie 2018) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2016 – martie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 1,9%”, notează INS.

Foto:

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează