G4Media.ro

Inflaţia în SUA a revenit pe creştere în luna aprilie, până la…

Foto: Pexels/ Karolina Grabowska

Inflaţia în SUA a revenit pe creştere în luna aprilie, până la 4,4%

Rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere în luna aprilie, după mai multe luni de scădere consecutivă, potrivit indicelui preţurilor de consum publicat vineri de Departamentul Comerţului şi care este utilizat ca indicator de referinţă de Rezerva Federală americană, informează AFP, citată de Agerpres.

În ritm anual, indicele preţurilor de consum a crescut cu 4,4% în luna aprilie, după un avans de 4,2% în luna martie. De la o lună la alta, ritmul de creştere a preţurilor a accelerat de asemenea în luna aprilie, până la 0,4%, de la un avans de 0,1% în luna martie. Datele oficiale sunt cu mult peste estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 0,3% în luna aprilie comparativ cu luna martie.

Pe categorii, preţul serviciilor a crescut mai mult decât cel al bunurilor. În plus, în timp ce creşterea preţurilor produselor alimentare a rămas aproape stabilă, preţurile la energie, în schimb, au înregistrat o creştere puternică.

Inflaţia de bază, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea în luna aprilie, cu 4,7% în ritm anual şi cu 0,4% de la o lună la alta.

Indicele preţurilor de consum este indicatorul urmărit cu atenţie de Fed pentru a măsura inflaţia, pe care Fed ar dori să o readucă la un nivel de 2% pe an. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Banca centrală a SUA a adoptat mai multe majorări de dobândă în ultimul an, ducând-o de la un interval cuprins între 0 şi 0,25%, până la unul cuprins între 5% şi 5,25%.

Următoarea reuniune de politică monetară la Rezerva Federală americană este programată pentru 13-14 iunie iar oficialii Fed au opinii împărţite cu privire la ce urmează, să majoreze dobânzile, pentru a 11-a oară la rând, sau să ia o pauză pentru a vedea care sunt efectele majorărilor precedente de dobândă pentru a evita situaţia în care activitatea economică încetineşte prea mult, ceea ce ar crea riscul unei recesiuni.

Majorarea dobânzii de politică monetară a Fed va creşte automat dobânzile pentru împrumuturile acordate de bănci gospodăriilor şi companiilor. Atunci când gospodăriile şi împrumuturile se împrumută la dobânzi mai mari, consumul se reduce, ceea ce diminuează presiunile asupra preţurilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...