G4Media.ro

Inflația prețurilor de consum în China a încetinit în octombrie

sursa foto: Unsplash / Christian Lue

Inflația prețurilor de consum în China a încetinit în octombrie

Inflația prețurilor de consum din China a încetinit în octombrie, în timp ce prețurile de producție au continuat să scadă, au arătat sâmbătă datele oficiale, în pofida noilor măsuri de stimulare ale Beijingului, transmite agenția Reuters.

Vineri, China a prezentat noi măsuri care permit administrațiilor locale să emită obligațiuni suplimentare în valoare de 6.000 de miliarde de yuani (779,7 miliarde de euro) pentru a fi preschimbate cu datorii din afara bilanțului sau „ascunse” pe o perioadă de trei ani.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,3% de la an la an luna trecută, după o creștere de 0,4% în septembrie. Consensul a fost de +0,4%.

Pe o bază lunară, IPC a scăzut cu 0,3% în octombrie, după ce a rămas stabil în luna precedentă, în timp ce analiștii se așteptau la o scădere medie de 0,1%.

La rândul său, indicele prețurilor de producție (IPP) a scăzut luna trecută cu 2,9% de la an la an, după o scădere de 2,8% în septembrie, față de un consens de -2,5%.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează