Influentul grup Koch o susţine pe Nikki Haley pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din SUA
Reţeaua politică conservatoare din SUA condusă de miliardarul Charles Koch a anunţat marţi că o susţine pe Nikki Haley în cursa pentru nominalizarea candidatului republican la alegerile prezidenţiale din 2024, conferindu-i astfel fostei guvernatoare din Carolina de Sud un impuls în competiţia cu rivalii de partid, în încercarea de a-l prinde din urmă pe nr. 1, fostul preşedinte Donald Trump, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Influent grup al lui Koch, care militează pentru scăderi de taxe şi reducerea reglementării, susţine ca fiind o prioritate înfrângerea lui Trump la alegerile primare, considerând că acesta ar pierde alegerile din noiembrie 2024 în faţa actualului preşedinte Joe Biden, care l-a învins şi în 2020, înlăturându-l de la Casa Albă.
„Vrem să susţinem un candidat capabil să întoarcă pagina culturii toxice de la Washington şi un candidat capabil să câştige. Iar seara trecută am finalizat această analiză”, a scris într-un comunicat grupul lui Koch, Americans for Prosperity Action (AFP Action, Acţiunea Americani pentru prosperitate).
„Acest candidat este Nikki Haley”, se adaugă în comunicat.
Potrivit grupului, informaţiile de la activiştii din teren şi rezultatele primelor concursuri de nominalizare arată că Haley – care a fost şi ambasadoarea SUA pe lângă Naţiunile Unite – este cel mai bine poziţionată pentru a-l învinge pe Trump în alegerile primare.
Scrutinurile interne arată de asemenea cu consecvenţă că Haley este cel mai puternic candidat capabil să-l învingă pe Biden în alegeri generale, se mai arată în comunicatul citat.
Conform sondajelor de opinie publică din SUA, Haley luptă în acest moment cu guvernatorul de Florida, Ron DeSantis, pentru locul doi în cursa pentru nominalizarea republicană, cu mult în spatele lui Trump, menţionează Reuters.
Grupul lui Koch a strâns peste 70 de milioane de dolari pentru competiţiile politice, a indicat în iulie un oficial al grupului.
„În contrast clar cu recentele alegeri dominate de bagajul negativ al lui Donald Trump şi la care candidaţi buni au pierdut curse care ar fi trebuit câştigate, prezenţa lui Nikki Haley în fruntea ticket-ului republican ar da un impuls candidaţilor (partidului), contribuind la atragerea alegătorilor-cheie independenţi şi moderaţi pe care Trump nu are nicio şansă de a-i cuceri”, consideră grupul, care îi promite lui Haley „sprijinul complet al comunităţii şi resurselor AFP Action” în efortul ei de a deveni următorul preşedinte al SUA.
Charles Koch, în vârstă de 88 de ani şi cu o avere netă estimată de 60 de miliarde de dolari (locul 22 în lume în clasamentul Bloomberg), este preşedinte şi CEO al conglomeratului Koch Industries (industria petrolieră, chimică, finanţe).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank