Înfrângerea unui atac masiv cu rachete balistice necesită tehnologie, putere de foc și capacitate. Israelul deține aceste atuuri atunci când este sprijinit de SUA

Pentru a învinge un atac cu rachete balistice este nevoie de o capacitate, o tehnologie și o putere de foc uriașe – ceea ce înseamnă că un război aerian ar favoriza Israelul, sprijinit de SUA, în detrimentul Iranului.

Șeful forțelor armate britanice a declarat în vară pentru Sky News că nu crede că vreunul dintre adversarii Regatului Unit – inclusiv Teheranul, Moscova și Beijingul – ar fi capabil să învingă un atac de amploarea celui lansat pentru prima dată de Iran împotriva Israelului în aprilie.

„Cred că conducerea SUA și competența pe care o avem cu aliații noștri este la un nivel superior potențialilor noștri inamici”, a declarat amiralul Sir Tony Radakin.

Acel atac din aprilie a implicat peste 100 de rachete balistice, aproape 200 de drone și zeci de rachete de croazieră – care au fost în mare parte doborâte.

Israelul și Statele Unite au jucat de departe cel mai important rol în distrugerea lor, dar și Regatul Unit și o serie de alți aliați și-au oferit sprijinul.

De data aceasta, armata iraniană a tras de aproape două ori mai multe rachete balistice – racheta cel mai dificil de interceptat din cauza vitezei cu care se poate deplasa.

Israelul a declarat însă că majoritatea proiectilelor au fost din nou interceptate în cadrul unei operațiuni conduse din nou de forțele israeliene și americane.

Deși unele dintre proiectile au penetrat apărarea, pagubele au fost aparent limitate.

Iar SUA speră că acest rezultat ar putea limita amploarea represaliilor israeliene.

Este ceea ce s-a întâmplat în aprilie, când guvernul Netanyahu a fost îndemnat să „accepte victoria”.

Dar Israelul pare să nu fie dispus să facă compromisuri, în timp ce forțele sale exploatează impulsul a mai mult de două săptămâni de atacuri punitive împotriva Hezbollah, forța paramilitară susținută de Iran în Liban, inclusiv uciderea liderului său, care a provocat în parte atacul cu rachete iranian.

În cazul în care israelienii – așa cum se anticipează – ar lansa un atac aerian asupra Iranului, pagubele pe care regimul iranian le-ar suferi ar fi probabil mult mai mari decât cele absorbite de Israel, cu excepția cazului în care și regimul ar reuși să formeze un fel de coaliție cu aliații săi, în principal Rusia.

Acest lucru pare foarte puțin probabil, având în vedere că forțele ruse vor dori să își păstreze apărarea aeriană pentru a-și proteja propriul cer de intensificarea atacurilor din partea Ucrainei – deși guvernul rus a furnizat Iranului sisteme de apărare aeriană din ce în ce mai sofisticate, inclusiv S-400, care este un pas înainte față de S-300 rusesc pe care Iranul îl operează deja.

Fragilitățile capacității Iranului de a-și apăra cerul au fost expuse în ianuarie 2020, când o unitate de apărare aeriană a Gardienilor Revoluției a doborât din greșeală un avion de pasageri ucrainean, omorând toate cele 176 de persoane aflate la bord.

Eroarea a avut loc într-o perioadă anterioară de tensiuni regionale, când Iranul se pregătea pentru posibilele represalii ale SUA în cazul unui atac iranian împotriva forțelor americane din Irak.

Apărarea aeriană, ca un „joc de dame 3D”

Sarcina apărării aeriene este foarte presantă și extrem de complexă.

Ea se bazează pe un set stratificat de sisteme de apărare care se completează reciproc și care trebuie să fie strâns coordonate, implicând în același timp luarea rapidă a deciziilor și acțiuni.

„Avertizarea timpurie prin radar și satelit este esențială”, a declarat un fost ofițer superior al Royal Air Force.

Imaginile și mișcările captate de sateliți și radare sunt apoi utilizate pentru a identifica posibilele amenințări, pentru a le urmări și pentru a stabili dacă sunt prietenoase, ostile sau încă necunoscute.

Apoi, comandanții trebuie să prioritizeze amenințările ostile, înainte de a instrui echipa de apărare aeriană corespunzătoare să deschidă focul.

Diferitele amenințări necesită diferite tipuri de sisteme de apărare aeriană, de la arme terestre cu rază scurtă de acțiune la cele cu rază mai mare de acțiune, avioanele putând, de asemenea, să joace un rol.

„Așadar, un joc de dame 3D – punerea pieselor de blocare corespunzătoare”, a declarat fostul ofițer RAF.

Rachetele balistice sunt, de obicei, contracarate de platforme mari de apărare antiaeriană terestre sau maritime, care pot distruge racheta chiar și în timp ce aceasta se află în afara atmosferei terestre – ceea ce aproape sigur s-a întâmplat cu o parte din arsenalul iranian.

La complexitatea provocării de a doborî proiectilele care sosesc se adaugă geografia Iranului.

Din punct de vedere geografic, este o țară mult mai mare decât Israelul, ceea ce înseamnă că sistemele de apărare antiaeriană vor fi capabile să protejeze doar cele mai importante persoane și locații – în special instalațiile nucleare.