G4Media.ro

Îngheţata care ajută la calmarea tusei / Studenții de la Universitatea Galați…

Sursa Foto: Pexels.com

Îngheţata care ajută la calmarea tusei / Studenții de la Universitatea Galați anunță descoperirea unui produs inovativ / Preţul pe cupă ar fi în jur de 6 lei  

Studenţii de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi au creat îngheţata de afine cu capsule de ulei esenţial de trandafir, care are proprietăţi de calmare, liniştire şi ajută la calmarea tusei, informează Agerpres.

Potrivit creatorului produsul inovativ, Isabela Anghel, masterand nutriţie, anul II la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, îngheţata cu afine şi ulei esenţial de trandafir este naturală 100%, nu are conservanţi, stabilizatori sau coloranţi.

„Este vorba de îngheţată de afine în care am introdus aromă de trandafir sub formă încapsulată, este o inovaţie de fapt. De asemenea, aroma de trandafir este puţin folosită în produse de îngheţată şi sperăm să reprezinte senzaţia verii. Inovaţia constă în capsularea uleiului de trandafir pur sub formă de pulbere ca să nu-şi piardă caracteristicile şi să poată fi regăsit integral în îngheţată. Aroma uleiului esenţial de trandafir se va elibera treptat şi va lăsa un post-gust foarte plăcut, care va dura câteva ore după ce îngheţata a fost consumată. Gustul vine mai mult din baza de lapte şi din afine, dar datorită acestei arome de trandafir are proprietăţi de calmare, liniştire, inclusiv de calmare a tusei. O îngheţată care să facă bine la tuse, care să calmeze gâtul copiilor. Este o noutate. Nu are deloc conservanţi, este doar pe bază de lapte, este cu ou. Nu are stabilizator, niciun fel de colorant, doar produse naturale’, a declarat, miercuri, Isabela Anghel.

Produsul inovativ va fi prezentat într-o sesiune de comunicări ştiinţifice şi într-un concurs gastronomic, urmând să fie produs într-o gelaterie.

”Ar putea să apară la gelaterie, într-un cornet sau pahar. Preţul pe cupă ar fi în jur de 6 lei. Este un preţ mic, având în vedere că o îngheţată care nu are deloc lapte este 5 lei”, a precizat Isabela Anghel.

Sursa foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Nu este nimic inovativ, un doctor mia recomandat inghetata acum 30ani pentru tratarea durerii din gat…

    • nu va prcepeti si comentati munca masteranzilor

      programul erasmus e cea mai buna masura de exportare a izdei

  2. Aceea care nu plagiaza lucrarile de licenta, masterat si doctorat pot fi creativi aducand plusvaloare.

  3. Asteptam si cocktail-ul de bere cu iaurt si prune proaspat culese care sa stopeze diareea. As propune denumirea comerciala BeIauPrunCur.