“Îngroparea profesorului în hârtii înseamnă, acum, că nu poate să vă acorde vouă tot timpul necesar”, le-a transmis elevilor ministrul Educației
Comisia care va decide ce acte și comisii vor dispărea din învățământul preuniversitar are 2 săptămâni termen pentru finalizarea raportului, care va fi ulterior pus în dezbatere, a anunțat ministrul Educației. Invitată de studenții de la ANOSR și Consiliul Național al Elevilor (CNE) la evenimentul de marcare a Zilei Internaționale a Elevului și Studentului, Monica Anisie le-a transmis tinerilor că “îngroparea profesorului în acele hârtii înseamnă, acum, că nu poate să vă acorde vouă tot timpul necesar pentru predare-învățare-evaluare”.
“Am dat decizia de a constitui la nivelul Ministerului o comisie în care să apară atât profesori de la catedră, cât și persoane care cer acele hârtii, pentru a vedea la ce decizie vor ajunge cei din comisie, pentru ca în două săptămâni să am raportul lor și, prin consultare publică, să eliminăm tot ceea ce este în plus și nu îl lasă pe profesor să vă acorde atenția cuvenită”, a afirmat ministrul Educației, Monica Anisie.
Aceasta a precizat că nu și-a citit discursul pe care l-a pregătit; “v-am vorbit din suflet și cu încredere și cu speranța că vom face o echipă trăsnet”, le-a transmis Anisie elevilor și studenților.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii