G4Media.ro

Iniţiativa alianței de stânga Stop-F35 din Elveția se apropie de pragul necesar…

Sursa foto: Wikipedia - U.S. Air Force / Staff Sgt. Alexander Cook

Iniţiativa alianței de stânga Stop-F35 din Elveția se apropie de pragul necesar pentru organizarea unui referendum privind achiziționarea avioanelor militare americane

Alianţa care se opune achiziţionării de avioane militare americane F-35 de către Elveţia a anunţat vineri că se apropie de pragul necesar pentru a organiza un referendum pe acest subiect, transmite AFP, citată de Agerpres.

Alianţa de stânga Stop-F35 a indicat că a strâns 100.000 de semnături pentru petiţia sa. Acesta este pragul necesar pentru ca alegătorii elveţieni să se pronunţe pe acest subiect, dar opozanţii achiziţionării de avioane F-35 au precizat că este necesară strângerea de semnături în continuare, nefiind valide toate semnăturile de până acum.

Ei speră să depună textul proiectului în această vară pentru un vot.

”Din cauza exploziei costurilor F-35, a consecinţelor în materie de politică externă şi a numeroaselor defecţiuni ale acestui avion de luptă, această dezbatere ar fi necesară şi urgentă”, a explicat ecologista Marionna Schlatter, membră a comitetului de iniţiativă, citată de agenţia de presă ATS-Keystone.

Guvernul de la Berna a decis, la finalul lui 2021, să achiziţioneze 36 de avioane militare F-35A, realizate de producătorul american Lockheed Martin. Săptămâna trecută, executivul elveţian a anunţat că vrea să accelereze procesul de achiziţionare, oferta americană expirând la finalul lui martie.

Modelul F-35 a făcut obiectul unui partenariat cu opt ţări, fiecare efectuând o parte a producţiei în funcţie de investiţia sa. Avioanele destinate Elveţiei ar urma să fie construite în mare parte în Italia.

Recent, Germania s-a alăturat listei de ţări care vor să se doteze cu acest tip de avion, deja cumpărat de Regatul Unit, Belgia, Danemarca, Italia, Finlanda, Norvegia, Ţările de Jos şi Polonia.

Sursa foto: Wikipedia – U.S. Air Force / Staff Sgt. Alexander Cook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Nu cred că cumpărarea de F-35 va pica la referendum acum, după agresiunea Rusiei.

  2. cand rusii o sa le ridice fustitele socialistelor elvetiene….sa le caute la aur … o sa tipe ajutoooor…e frumos socialismul 🤪🤪🤪

  3. Au si elvetienii rusofilii lor. 🙂

    • Când te saturi de prea mult bine, începi sa ii crezi pe marxisti. Dacă noi nu avem conturi în Elveția, ne doare în cot dacă întra cineva peste ei sau nu.

  4. Referendumuri sunt 4-6 pe an, iar despre socialiștii din Elveția…

  5. Tot ce este posibil se poate întâmpla având în vedere cunoștințele poporului elvețian care nu participa de obicei la referendum fără sa aibă cunoștințele necesare. Sa enumeram: a/ F35 are instalația electrica cu tensiune superioara altor avioane ce a cel face ușor inflamabil la un minim scurt circuit , motoarele sunt învelite practic în rezervoarele de combustibil care îl face forte vulnerabil, vizibilitate pt pilot spate egal cu zero chiar dacă are aparatura electronica performanta dar va lupta cu contramasuri electronice, iar întreținerea se face doar de firma producătoare astfel ca le plătești la un preț exorbitant șiĺ vei continua sa plătești pe toată durata de funcționare pt întreținere …dacă nu vei plăti aparatul nu va zbura pt ca parolele pt computerele de bord le cunoaște doar firma producătoare. PS Israelul a avut dreptul sa folosească electronica sa pt a nu depinde de producător.

    • Vezi ca au sarit avioanele rusesti direct din portavion in mare😂😂 …casca pilotului f35 costa 400 mii coco bc e ultima jucarie militara… vizibilitate 360…100 de f35 distrug toata aviatia rusilor 🛰✈️💥

  6. Nu știu câți dintre voi ați trăit în Elveția , sistemul de democrație participativă (directă) este ceva cu totul deosebit , îl apreciez foarte mult . Elveția este un stat cu adevărat deosebit .

  7. Vai ce bine, rămân mai multe pe care , probail, va TREBUI sa le cumpere alți fraieri printre care, în primul rând, noi.

    • Exact la asta mă gândeam…. Ideea e că nu rușii au interes sa nu cumpere Elveția avioanele… Ci americanii… Cererea de f35 e suficientă… Dar dacă Elveția nu mai cumpără f 35.. alte avioane compatibile tactic tot o sa cumpere .. f18 sau f16 .. iar America trebuie să scape de avioanele pe care le are în hangare că sa existe motive de dezvoltare în continuare… Plus că dpdv economic nu America o sa sufere ci Italia că nu le mai produce … Deci America 1 Europa 0….