Inițiativă legislativă depusă de Alina Gorghiu: Profesorii trimiși în judecată pentru fapte împotriva libertății și integrității sexuale să fie suspendați de la catedră
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a anunțat joi depunerea unei inițiative legislative prin care profesorii trimiși în judecată pentru fapte împotriva libertății și integrității sexuale să fie suspendați de la catedră.
”Școala trebuie asociată cu principii sănătoase: educație, evoluție, siguranță. Realitatea a dovedit însă că această stare de normalitate în actul educațional, pe care cu toții ne-o dorim, este fragilă. Riscul de a fi destabilizată este mare și am în vedere cel mai recent exemplu: cazul care a scandalizat întreaga Românie, cel al profesorului de la Neamț”, a precizat senatoarea PNL.
Potrivit Alinei Gorghiu, infracțiunile penale de natură sexuală necesită, în contextul sistemului de învățământ, atenție sporită. ”Orice act abuziv sexual direcționat către un elev reprezintă un atentat la buna sa dezvoltare emoțională și intelectuală”, subliniază ea, precizând că, spre deosebire de alte categorii de persoane (funcționari publici, magistrați, polițiști etc.), pentru cadrele didactice nu există dispoziții referitoare la suspendarea raporturilor de muncă în cazul săvârșirii unor fapte penale.
”Astfel, dacă profesorul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor fapte împotriva libertății și integrității sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcția deținută, urmarea firească este ca raporturile de muncă să se suspende de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Este o măsură esențială pentru a asigura nu doar încrederea în școala românească, ci și o protecție sporită beneficiarului principal al actului educațional: elevul”, a mai spus Alina Gorghiu.
- Citește integral propunerea legislativă a Alinei Gorghiu
Foto: Senatoarea PNL Alina Gorghiu. Sursa: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii