Inițiativă PSD: Dezincriminarea deținerii fără drept de muniție letală / Fapta nu se mai pedepsește cu închisoare, ci doar cu amendă
O propunere legislativă inițiată de senatorul PSD, Liviu Brăiloiu, prevede dezincriminarea deținerii fără drept de muniție letală, faptă care în prezent este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Inițiativa a mai fost semnată de alți 46 de parlamentari de la PSD și 3 de la PNL și a primit raport de adoptare de la comisiile de specialitate ale Senatului (juridică și de apărare), urmând să fie trimisă plenului pentru vot final.
Practic, Brăiloiu propune ca cei care au permis de port armă să poată deține muniție neaferentă armelor pe care le dețin, precum și o cantitate dublă față de cât permite legea.
În prezent, fapta de deținere de muniție neaferentă armei pentru care o persoană are autorizație constituie infracțiune și se pedepsește de Codul penal cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Liviu Brăiloiu a propus însă scoaterea acestei fapte din categoria infracțiunilor și încadrarea la contravenții, urmând ca pedeapsa să fie o amendă cuprinsă între 1.001 și 2.000 de lei și, eventual, confiscarea armei.
Nu în ultimul rând, inițiatorul proiectului propune relaxarea condițiilor de acordare a permisului de port-armă. Astfel, a fost abrogat articolul care prevede că dreptul de deținere a armelor se anulează dacă persoana a săvârșit într-o perioadă de 2 ani două contravenții prevăzute de lege sau o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea complementară a anulării dreptului de deținere, folosire și port a armelor. ”Este o măsură prea drastică”, susține Brăiloiu în expunerea de motive a proiectului.
Necesitatea dezincriminării deținerii de muniție letală fără permis este argumentată de senatorul PSD Liviu Brăiloiu prin ”evoluția fenomenelor infracționale, caracterizate uneori prin agresiuni cu mâna înarmată asupra persoanelor și bunurilor acestora” sau prin ”cererile unor cetățeni de a-și asigura dreptul la apărare împotriva celor care pun în pericol viața și integritatea corporală”.
”Considerăm că modificările propuse sunt necesare, având în vedere că săvârșirea contravențiilor nu prezintă pericolul social al infracțiunii”, susține Brăiloiu.
Mai mult, ”muniția nu poate produce efecte negative asupra persoanelor sau bunurilor dacă nu este folosită cu ajutorul unei arme. Astfel, muniția nu poate fi folosită decât atunci când există o armă care să permită acest lucru”, mai pretinde Liviu Brăiloiu, fără a oferi detalii suplimentare.
Modificările concrete propuse de Liviu Brăiloiu la legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor:
- Abrogarea prevederii care stipulează că dreptul de deținere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situații: (…) d)a săvârșit într-o perioadă de 2 ani două contravenții prevăzute de prezenta lege sau o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a anulării dreptului de deținere ori, după caz, de port și folosire a armelor
- Considerarea drept contravenții a deținerii de muniție neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deținerii de muniție aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitate mai mare decât dublul prevăzut de dispozițiile legale
- Sancționarea cu o amendă de maximum 2.000 de lei a faptelor de mai sus (deținerea de muniție nepermisă și în cantitate mai mare decât cea prevăzută de lege)
- Introducerea sancțiunii complementare de confiscare a armelor și munițiilor în respectivele cazuri
Modificarea propusă de Brăiloiu la Codul penal:
- dezincriminarea deținerii de muniție fără drept (art. 342, alin 1)
- Articolul 342 – Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor: (1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani, dacă prin lege specială nu se prevede altfel
Vezi aici integral:
Foto: Senatorul PSD Liviu Brăiloiu / Sursa: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
32 comentarii