G4Media.ro

Inițiativa PSD-PNL de prelungire a mandatelor aleșilor locali a fost adoptată de…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Inițiativa PSD-PNL de prelungire a mandatelor aleșilor locali a fost adoptată de Senat: Data alegerilor va fi stabilită de Parlament, candidaturile vor putea fi depuse online

Senatul a adoptat vineri, în regim de urgență, propunerea legislativă depusă joi de PSD și PNL privind prelungirea mandatelor actualilor aleși locali până la 1 noiembrie, menținând prevederea că Parlamentul este cel care stabilește data alegerilor locale din acest an, și nu guvernul.

În favoarea inițiativei s-au înregistrat 100 de voturi, în vreme ce 28 de senatori (PNL) s-au abținut. Liberalii propuseseră un amendament care să dea posibilitatea guvernului să stabilească data alegerilor, dar solicitarea lor a fost respinsă.

Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaților, care va dezbate inițiativa săptămâna viitoare.

Cele mai importante prevederi ale propunerii legislative vizează prelungirea mandatelor tuturor actualilor aleși locali cu patru luni, până la 1 noiembrie 2020, posibilitatea de a depune candidaturile online și înjumătățirea numărului de semnături de susținere necesare.

Nu mai puțin importantă este însă prevederea conform căreia Parlamentul va fi cel care stabilește data alegerilor locale de anul acesta, prin lege organică, și nu guvernul, așa cum s-a întâmplat în ultimii 30 de ani.

Dezbaterile din plenul Senatului

Fenechiu: Guvernul să fie cel care stabileşte data alegerilor locale şi nu Parlamentul

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu a anunțat că PNL se va abţine de la votul privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, din cauza respingerii amendamentului care să stabilea că Guvernul să fie cel care stabileşte data alegerilor şi nu Parlamentul.

„PNL nu este în niciun caz împotriva acestui proiect de lege per ansamblu. Însă împrejurarea că această problemă a stabilirii datei alegerilor a fost tranşată fără a se aştepta să vedem textul Curţii Constituţionale ne determină să ne abţinem. Guvernul să fie cel care stabileşte data alegerilor şi nu Parlamentul. Ne-am putea găsi într-o situaţie în care să adoptăm un text care să fie neconstituţional”, a precizat Fenechiu.

Potrivit senatorului liberal, proiectul de lege conţine prevederi privind o serie de derogări de la legislaţia în domeniu.

„Proiectul de lege pe care îl discutăm astăzi mai are şi alte prevederi. Pe de o parte, stabileşte o serie de derogări de la legislaţia în domeniu, anumite restrângeri de termene, înjumătăţiri, anumite modificări în ceea ce priveşte listele de semnături, modalitatea de strângere şi de înregistrare, ceea ce nu e o problemă, e firesc să stabilim o soluţie, dar proiectul stabileşte şi împrejurarea că data alegerilor va fi stabilită de Parlament prin lege organică”, a explicat Daniel Fenechiu.

El a amintit că PNL a propus un amendament pentru eliminarea prevederii potrivit căreia Parlamentul este cel care stabileşte data scrutinului.

„Încă din momentul dezbaterii acestui proiect în Comisia juridică, PNL a venit cu un amendament în care a solicitat eliminarea acestei prevederi, motivat de nişte argumente destul de serioase, (…) în care exceptând anul 2004, toate ciclurile de alegeri au fost organizate prin hotărâre de Guvern, care stabilea şi data alegerilor”, a menţionat senatorul PNL.

Fenechiu a adăugat că mai există un argument care ţine de seriozitatea politică: „Ce se va întâmpla dacă noi adoptăm acest proiect de lege, proiectul stabileşte că alegerile trebuie să aibă loc până la data de 1 noiembrie, cu respectarea termenului de 60 de zile între momentul intrării în vigoare a legii şi momentul alegerilor efective, şi apare o sesizare de neconstituţionalitate, ce facem?”.

Radu Preda (PSD), despre prelungirea mandatelor aleşilor locali: Autorităţile publice trebuie să fie funcţionale

Liderul grupului PSD din Senat, Radu-Cosmin Preda, a declarat că autorităţile publice trebuie să fie funcţionale, explicând că, dacă mandatul aleşilor locali nu este prelungit, „în nici două săptămâni” România nu va mai avea primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene.

„În cazul în care acest proiect de lege prin votul parlamentarilor(…) nu va mai ajunge să îşi producă efectele, în nici două săptămâni România nu va mai avea primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene, nu vom mai avea autorităţi publice locale. Nici nu vreau să îmi imaginez care ar fi efectul unei asemenea decizii. Cred că momentul de faţă este un moment unic în care putem să arătăm că noi, parlamentarii, trimişi de români aici, putem să dăm dovada că suntem oameni de stat. Putem să dăm dovada că ne dăm mâna cu toţii într-un interes mai mare decât cel politic punctual sau de etapă sau cel care ţine de logică a voturilor. De aceea, noi, cei de la PSD, vom vota cu toţii astăzi acest proiect de lege pentru a păstra România normală”, a afirmat Preda la dezbaterea propunerii legislative privind prelungirea mandatelor aleşilor locali.

El a acuzat PNL că „încă o dată îşi arată ipocrizia, pentru că pe de o parte clamează un interes general şi pe de altă parte susţine că nu poate susţine un asemenea proiect pentru că un amendament depus la comisie nu a fost acceptat”.

„Întrebarea ar fi când suntem serioşi, pentru că cu siguranţă proşti nu putem să spunem că suntem. Ştim cu toţii că este imperativ necesar ca această lege să parcurgă procesul legislativ într-o procedură accelerată. Ştim cu toţii că Parlamentul a fost activ şi prezent atunci când România a avut nevoie de măsuri active şi rapide, şi când spun Parlamentul mă refer la aproape toate grupurile politice, cu excepţia celor care guvernează, cu excepţia celor care ar fi trebuit să facă să se întâmple aceste lucruri, pentru că la fel de bine ştim cu toţii că un Guvern îşi bazează politicile publice pe o majoritate parlamentară. Pe ce îşi bazează Guvernul PNL poziţiile publice? Pe faptul că la proiectele de lege pe care le avem în Parlament sunt întotdeauna contra? Pe faptul că orice măsură pe care o ia acest Parlament şi care nu se încadrează în perceptele liberale o atacă la Curte, o cataloghează ca fiind populistă?”, a adăugat Preda.

Florina Presadă (USR): Prelungirea mandatelor aleşilor locali, singura opţiune pentru a nu trimite administraţia în haos

Senatoarea USR Florina Presadă a anunțat că partidul său va vota pentru propunerea legislativă prin care mandatele aleşilor locali se prelungesc, pentru că este „singura opţiune pentru a nu trimite administraţia publică locală în haos”.

„USR va vota pentru această propunere legislativă pentru că în acest moment este singura opţiune pe care o avem pentru a nu trimite administraţia publică locală în haos. Cu toate acestea, ne dorim ca toate partidele parlamentare şi mai ales Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei necesare strângerii semnăturilor pentru candidaturi, chiar dacă numărul acestor semnături a fost redus la jumătate”, a afirmat ea.

Potrivit senatorului USR, proiectul de act normativ reprezintă „o soluţie legislativă pentru imposibilitatea organizării alegerilor locale la termen”.

„Suntem acum în cel de-al 11 lea ceas şi avem pe masă o soluţie legislativă pentru una dintre problemele pe care le ridică imposibilitatea organizării alegerilor locale la termen şi anume prelungirea mandatelor aleşilor locali şi stabilirea decidentului datei alegerilor locale. Parlamentul e suveran, el decide cine decide. Azi va decide că, în mod excepţional, Parlamentul va stabili prin lege data alegerilor locale din 2020. Şi în al doisprezecelea ceas, Parlamentul va decide şi data alegerilor locale din acest an”, a spus Presadă.

Cseke Attila(UDMR): Preşedintele să promulge legea până la sfârşitul săptămânii viitoare

Liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Atilla, a subliniat că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să promulge legea pentru prelungirea mandatelor aleşilor locali până la sfârşitul săptămânii viitoare.

„Noi credem că anul acesta este necesar ca formaţiunile politice să încerce să obţină o majoritate mult mai largă decât ponderea pe care o are Guvernul actual în Parlament, o majoritate mai largă, cum spuneam, pentru stabilirea datei alegerilor şi noi credem că această majoritate mai largă se conturează. Urmează ca după votul şi adoptarea de către Senat a acestui proiect legislativ, la începutul săptămânii viitoare, Camera Deputaţilor să adopte şi ea proiectul şi mesajul nostru şi ce credem că trebuie făcut de către preşedintele Republicii este ca să promulge această lege cel mult la sfârşitul săptămânii viitoare (…) Grupul UDMR va susţine raportul de admitere şi proiectul legislativ”, a afirmat, vineri, Cseke Atilla.

Potrivit senatorului UDMR, Guvernul nu trebuia să emită OUG 44/2020, dar a menţionat că şi „Parlamentul a greşit” pentru că trebuia să respingă ordonanţa şi să adopte proiectul legislativ.

„Nu ajungeam în această situaţie, dacă Guvernul nu emitea Ordonanţa de urgenţă 44/2020. Curtea Constituţională a spus foarte clar că Guvernul nu avea această abilitare de a emite ordonanţă pe prelungirea mandatului. Şi trebuie să recunoaştem, ca să fim oneşti, că şi noi, Parlamentul, am greşit pentru că nu am procedat complet corect. Trebuia să adoptăm proiectul legislativ şi să respingem integral toată OUG 44/2020, ceea ce nu s-a întâmplat şi de aceea s-a creat acest paralelism legislativ. Lucrurile, astăzi, prin decizia Curţii, sunt extrem de clare, numai Parlamentul este abilitat să decidă şi numai Parlamentul va decide dacă această stabilire a datei alegerilor se face prin lege sau prin hotărâre de guvern. Varianta din acest proiect legislativ este susţinută de UDMR şi are în vedere ca şi motivaţie situaţia specială în care ne aflăm anul acesta”, a explicat Cseke Atilla.

PSD și PNL au depus, joi, proiectul de lege pentru prelungirea mandatelor actualilor aleși locali până la 1 noiembrie. Proiectul mai prevede că data alegerilor locale se stabilește prin lege organică, iar listele de susținători pot fi semnate și depuse electronic. Numărul minim de semnături se reduce la jumătate.

„Proiectul a fost depus azi de dimineaţă. O să avem un Birou permanent astăzi (joi – n.r.) şi probabil la Senat o să avem un plen mâine (vineri – n.r.)”, a anunțat senatorul Robert Cazanciuc, la sediul central al PSD.

Proiectul de lege prevede ca mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

„Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării”, mai prevede proiectul.

De asemenea, potrivit proiectului, se reduce la jumătate numărul minim necesar de semnături de susținere a candidaturilor. În plus, dosarele de candidatură pot fi depuse electronic. De asemenea, „listele de susținători vor putea fi semnate și depuse și electronic”.

Va putea fi depusă aceeași listă de susținători pentru candidații la primărie și la Consiliul Local, respectiv candidații la președinte de Consiliu Județean și consilieri județeni din aceeași circumscripție.

Conform prevederilor actuale, pentru fiecare candidat la funcția de primar și de președinte al consiliului județean și listă de candidați pentru consiliul local și pentru consiliul județean, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităților urbane de rangul II și III și de 1.000 în cazul județelor, municipiului București, sectoarelor municipiului București și localităților urbane de rangul I. Același număr de semnături trebuie depus și de candidații independenți.

Curtea Constituțională a decis săptămâna trecută, cu majoritate de voturi, că ordonanța de urgență prin care au fost prelungite mandatele aleșilor locali, precum și legea PSD-ALDE-Pro România prin care Parlamentul și-a arogat atribuția de a stabili data alegerilor locale, sunt neconstituționale.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Acum sa te tii ! Pana in octombrie trebuie sa traga tare firmulitele primarilor PSD sa faca bani (si pt alegeri) pt ca seceta a cam fost cu Pandemia asta !

  2. Romania a devenit o republica parlamentara, fara o revizuire a Constitutiei. Iar asta pentru ca CCR este o anexa a PSD, iar PSD are o larga majoritate parlamentara prin alianta pe care o coordoneaza, PSD-ALDE-UDMR-ProRomania, chiar daca asta nu mai reflecta de mult optiunile electoratului.

    • @C-tin:
      In Constitutie sunt cuprinse cateva prerorgative prezidentiale importante care fac din Romania o republica semiprezidentiala !

  3. Băgați bine în cap scoaterea din parlament a tuturor celor care sunt prezenți acum în această instituție sfântă pentru sănătatea noastră.
    Votați pentru schimbarea vechilor căpușe și lipitori votați oameni demni să ne reprezinte, oameni buni, oameni noi care nu au legături cu foștii prădători.