G4Media.ro

INS: Consumul de băuturi a crescut anul trecut la toate categoriile /…

INS: Consumul de băuturi a crescut anul trecut la toate categoriile / În medie, un român a băut în plus 2,6 litri de vin în anul 2022, față de 2021 / Importurile din grupa ”whisky, gin, rom, votcă” au crescut cu 68,2%

Consumul mediu de băuturi, pe locuitor, a crescut anul trecut la toate băuturile, comparativ cu 2020, cel de bere majorându-se cu 0,3 litri, cel de vinuri cu 2,6 litri, consumul de băuturi alcoolice distilate (în echivalent alcool 40%) cu 1,8 litri şi cel de băuturi nealcoolice cu 26,4 litri, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, anunță Agenția de presă Rador.

Resursele totale de bere au fost mai mici cu 107.300 hl, faţă de anul precedent, fiind asigurate în proporţie de 93% din producţia anului 2021. Importul de bere a crescut cu 7,7%. Comparativ cu anul anterior, în 2021, disponibilul de bere pentru consum uman a scăzut cu 0,4%, iar producţia de bere s-a diminuat cu 308.000 hl (-1,8%). În ceea ce priveşte resursele totale de vinuri, acestea au crescut cu 658.100 hl. Această majorare a fost datorată în principal producţiei de vinuri, care a crescut, în anul 2021 faţă de 2020 cu 11,5% (+467.800 hl).

Importul de vinuri şi stocul iniţial de vinuri a înregistrat un avans în anul 2021 cu 31,3% (+138.700 hl), respectiv cu 2% (+51.600 hl). Ponderea producţiei de vinuri în resursele totale a crescut cu 1,1 puncte procentuale, iar ponderea importurilor de vinuri s-a majorat cu 1,3 puncte procentuale. Aportul stocului iniţial la formarea resurselor totale de vinuri a scăzut cu 2,4 puncte procentuale.

Cea mai mare parte din resursele de vin a fost destinată consumului uman, care a crescut cu 466.200 hl faţă de anul precedent. Exportul de vinuri a scăzut cu 9.900 hl. Resursele de băuturi alcoolice distilate au fost mai mari faţă de anul precedent cu 88.800 hl alcool 100%.

Producţia de băuturi alcoolice distilate a fost constituită în cea mai mare parte din lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate. Resursele totale de băuturi alcoolice distilate din grupa ‘Lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate’ au fost mai mari cu 24.600 hl alcool 100%, comparativ cu anul precedent. Disponibilul pentru consumul uman a reprezentat 74% din resursele totale. Consumul mediu de lichioruri, alcool etilic de fermentaţie alimentar şi alte băuturi alcoolice distilate, a crescut de la 0,8 la 1,2 litri alcool 100%, pe locuitor, în anul 2021. O altă grupă de băuturi alcoolice distilate este reprezentată de rachiurile naturale şi coniac.

Comparativ cu anul 2020, producţia de rachiuri naturale şi coniac a crescut cu 6,6% (+4.000 hl alcool 100%). La asigurarea resurselor totale de rachiuri naturale şi coniac, aportul producţiei a fost mai mare cu 1,5 puncte procentuale faţă de anul precedent, iar aportul importului de băuturi alcoolice din grupa ‘Rachiuri naturale şi coniac’ a fost mai mic cu 2,5 puncte procentuale.

Nivelul consumului mediu pe locuitor s-a menţinut constant comparativ cu nivelul anului precedent.

Resursele totale de băuturi din grupa ‘Whisky, gin, rom, votcă’ au fost mai mari cu 59.600 hl alcool 100% faţă de cele din anul precedent. Nivelul importului de băuturi din grupa ‘Whisky, gin, rom, votcă’ a fost mai mare faţă de anul precedent cu 68,2% (+54.600 hl alcool 100%), având un aport, la formarea resurselor totale, mai mare cu 9,1 puncte procentuale.

Resursele totale de alcool (în echivalent alcool 100%), provenite din băuturi alcoolice distilate, vinuri şi bere, au fost asigurate, în proporţie de 70,1% din producţie, în anul 2021. Importul de băuturi alcoolice distilate, vinuri şi bere (în echivalent alcool 100%) a crescut faţă de anul precedent cu 55,8% (+120.700 hl alcool 100%), iar exportul a crescut cu 7,8% (+4.700 hl alcool 100%). Cantităţile exportate au fost mai mici decât cele importate, cu 271.900 hl alcool 100%.

Comparativ cu anul precedent, disponibilul pentru consum uman a crescut cu 177.700 hl alcool 100%. Cantităţile de băuturi alcoolice distilate şi vinuri (în echivalent alcool 100%) destinate utilizării industriale au scăzut cu 47,8% faţă de nivelul anului precedent.

Consumul mediu de alcool, pe locuitor, a crescut cu 11,5%. În cazul băuturilor nealcoolice, resursele totale (ape minerale, băuturi răcoritoare şi bere fără alcool) au crescut cu 5.943.200 hl, faţă de anul precedent.

Producţia a avut cea mai mare contribuţie la formarea resurselor totale de băuturi nealcoolice şi a scăzut cu 1,4 puncte procentuale faţă de ponderea din anul precedent. Ponderea cea mai mare în consumul de băuturi nealcoolice au avut-o băuturile răcoritoare şi apele minerale, în creştere cu 6 puncte procentuale, respectiv în scădere cu 6,2 puncte procentuale faţă de anul precedent.

Consumul mediu de băuturi nealcoolice, pe locuitor, a înregistrat o creştere cu 12,7% (+26,4 litri). Consumurile medii de băuturi nealcoolice, pe locuitor, au evoluat astfel: consumul de băuturi răcoritoare a crescut cu 28,5% (+25,5 litri), consumul de bere fără alcool cu 25,7% (+0,9 litri), iar consumul de apele minerale s-a menţinut constant.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...