INS: În noiembrie 2022, au decedat 20.344 persoane, cu 1.151 mai puţine decât în luna octombrie 2022. Cauzele principale de deces: bolile aparatului circulator, tumorile şi bolile aparatului respirator
Numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2022 a fost de 20.344 (10.558 bărbaţi şi 9.786 femei), cu 1.151 decese (694 bărbaţi şi 457 femei) mai puţine decât în luna octombrie 2022, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează News.ro.
După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna noiembrie 2022 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (11.152 persoane, reprezentând 54,8%), tumorile (3.797 persoane, reprezentând 18,7%) şi bolile aparatului respirator (1.696 persoane, reprezentând 8,3%). În noiembrie 2022 s-au născut 13.205 copii, cu 1.930 mai puţini copii decât în luna octombrie 2022.
”În noiembrie 2022 s-a înregistrat naşterea a 13.205 copii, cu 1.930 mai puţini copii decât în luna octombrie 2022. Numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2022 a fost de 20.344 (10.558 bărbaţi şi 9.786 femei), cu 1.151 decese (694 bărbaţi şi 457 femei) mai puţine decât în luna octombrie 2022. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie 2022 a fost de 89 copii, în creştere cu 8 faţă de luna octombrie 2022. Conform graficului de mai jos, în anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna octombrie 2021 s-a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, iar în ultimele două luni ale aceluiaşi an s-a înregistrat un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta; în luna februarie 2022 se observă o nouă creştere a numărului de decese, în perioada martie-iunie, precum în lunile septembrie şi noiembrie 2022 se revine la un trend descrescător, iar în lunile iulie-august şi în luna octombrie se înregistrează o creştere a numărului de decese faţă de lunile precedente”, arată datele INS.
În luna noiembrie 2022, 66,6% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 8.478 decese, reprezentând 41,7%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 5.058 decese, reprezentând 24,9% la persoanele de 70-79 ani şi 3.736 decese reprezentând 18,4% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (118 decese), 20-29 ani (85 decese) şi 5-19 ani (50 decese).
După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna noiembrie 2022 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (11.152 persoane, reprezentând 54,8%); tumorile (3.797 persoane, reprezentând 18,7%); bolile aparatului respirator (1.696 persoane, reprezentând 8,3%). Sporul natural s-a menţinut negativ (-7.139) în luna noiembrie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,5 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.
În luna noiembrie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.922 căsătorii, cu 4.163 mai puţine decât în luna octombrie 2022. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1.982 în luna noiembrie 2022, cu 170 mai puţine decât în luna octombrie 2022.
Luna noiembrie 2022 faţă de luna noiembrie 2021
Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna noiembrie 2022 a fost mai mare cu 164 comparativ cu aceeaşi lună din 2021. Sporul natural negativ a scăzut semnificativ în luna noiembrie 2022 faţă de cel din luna noiembrie 2021 (-7.139 persoane în luna noiembrie 2022, faţă de -23.186 persoane în luna noiembrie 2021).
Numărul persoanelor care au decedat în luna noiembrie 2022 a fost cu 15.883 mai mic faţă de luna noiembrie 2021. După primele trei cauze principale de deces, în luna noiembrie 2022 faţă de luna noiembrie 2021, s-au înregistrat cu 9.188 decese mai puţine din cauza bolilor aparatului respirator, cu 5.998 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului circulator şi cu 131 decese mai puţine având cauză principală tumorile.
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 19 mai mare în luna noiembrie 2022 decât cel înregistrat în luna noiembrie 2021. În luna noiembrie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.106 persoane (5.222 bărbaţi şi 4.884 femei), iar în mediul rural decesul a 10.238 persoane (5.336 bărbaţi şi 4.902 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 7.842 persoane (3.716 bărbaţi şi 4.126 femei) în mediul urban şi cu 8.041 persoane (3.976 bărbaţi şi 4.065 femei) în mediul rural.
Nupţialitate şi divorţialitate
Numărul căsătoriilor a fost, în luna noiembrie 2022, cu 1.825 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna noiembrie 2022 s-au pronunţat cu 375 divorţuri mai puţine decât în luna noiembrie 2021. Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie, august şi decembrie 2021 fiind singurele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, iar luna octombrie a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese.
În perioada ianuarie-noiembrie 2022 s-a înregistrat o scădere a numărului de decese, cu excepţia lunilor februarie şi august 2022 când numărul deceselor a crescut faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent.
În cazul născuţilor-vii, în perioada ianuarie 2020 – iulie 2022 numărul născuţilor-vii a înregistrat scăderi faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, dar a înregistrat o creştere în lunile august-noiembrie 2022 faţă de aceleaşi luni ale anului 2021. În cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020,situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar luna noiembrie, când s-a înregistrat o scădere a numărului de căsătorii faţă de luna noiembrie 2020.
În lunile februarie, aprilie, mai, iunie, octombrie şi noiembrie din anul 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar lunile ianuarie, martie, iulie, august şi septembrie din 2022 au înregistrat scăderi ale numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni ale anului 2021.
”Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în perioada martie 2020 – noiembrie 2022, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi ori s-au impus măsuri de carantinare a unor localităţi şi s-au suspendat, din nou, unele activităţi în spaţii închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică”, arată INS.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii