G4Media.ro

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, convocat la…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, convocat la MAE, pentru a i se transmite protestul faţă de violarea spaţiului aerian al României

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), pentru a i se transmite protestul faţă de violarea spaţiului aerian al României ca urmare a identificării pe teritoriul ţării noastre, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor fragmente de dronă, similare cu cele utilizate de forţele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei. Secretarul de stat Iulian Fota a solicitat ferm părţii ruse să înceteze acţiunile la adresa populaţiei şi a infrastructurii ucrainene, inclusiv a celor care ar ameninţa în orice fel siguranţa şi securitatea cetăţenilor români din regiune, relatează News.ro.

”Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat de urgenţă sâmbătă, 9 septembrie, la Ministerul Afacerilor Externe, la nivel de secretar de stat. Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul părţii române faţă de violarea spaţiului aerian al Romaniei urmare identificării pe teritoriul ţării noastre, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor fragmente de dronă, similare cu cele utilizate de forţele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei”, a anunţat MAE duminică.

Totodată, oficialul român a condamnat atacurile sistematice, nejustificate şi brutale ale forţelor ruse împotriva populaţiei şi infrastructurii civile ucrainene, inclusiv a celei de pe Dunăre, din apropierea frontierei cu România, acestea generând riscuri de securitate pentru cetăţenii români din zona de proximitate.

Secretarul de stat Iulian Fota a solicitat ferm părţii ruse să înceteze acţiunile la adresa populaţiei şi a infrastructurii ucrainene, inclusiv a celor care ar ameninţa în orice fel siguranţa şi securitatea cetăţenilor români din regiune.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că militarii au găsit sâmbătă, lângă localitatea tulceană Plauru, fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. MApN a transmis că mililtarii au făcut verificările, după ce au primit informaţii despre existenţa unor elemente de dronă. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi-a exprimat solidaritatea cu România, după convorbirea telefonică avută cu preşedintele Klaus Iohannis care l-a informat că militarii au găsit fragmente dintr-o dronă în localitatea tulceană Plauru. Oficialul străin a mai precizat că „nu există indicii că au fost intenţii de a lovi NATO, însă atacurile sunt destabilizatoare”.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că noi fragmente drintr-o dronă „similară celor folosite de armata rusă” au fost găsite, sâmbătă, la circa 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru, iar zona a fost securizată de militari.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sa desfacă Gardul Electric de la Kiseleff 6.

  2. Kuzmin, care probabil este pe statul de plată al PSD-lui, trebuie EXPULZAT!

  3. daca insarcinatul scapa nebatut, rusii vor rade la cine despre acest moment … in urma slabelor actiuni luate de statul roman, pentru rusi am devenit niste panselute

  4. Trebuia facut acest protest inca de la primul atac al porturilor de pe Dunare.
    Chiar daca au fost porturile ucrainene, aceste atacuri afecteaza si Romania.
    Trebuie sa fim mai fermi.