G4Media.ro

Înscrie-te în echipa de voluntari a festivalului Neversea și întâlnește-i pe J…

Înscrie-te în echipa de voluntari a festivalului Neversea și întâlnește-i pe J Balvin, Lia Uzi Cert, Don Diablo, Lost Freqeuenncies, Alok sau Steve Aoki (PARTENERIAT)

Organizatorii NEVERSEA au anunțat, oficial, deschise înscrierile pentru echipa de voluntari a celei de-a cincea ediții a celui mai mare festival de pe o plajă din Europa. Iubitorii festivalului de la Malul Mării Negre vor putea să trăiască vara aceasta o experiență de neuitat; o aventură completă în lumea evenimentului. Echipa va aduna peste 1000 de tineri pasionați de industria muzicală, care își doresc să descopere fascinanta lume a festivalurilor și secretele din spatele organizării unui astfel de eveniment de mare amploare.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanții trebuie să aibă între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare are loc între 20 aprilie și 15 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori prin e-mail începând cu 20 mai. Înscrierea pentru voluntariat se face prin completarea formularului online, de pe neversea.com/volunteers/

Tinerii selectați pentru a face parte din echipa de voluntari NEVERSEA vor fi repartizați în urma completării formularului online, în baza preferințelor specificate, dar și profilului lor pe rolurile disponibile. Departamentele unde vor putea activa sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, backstage, resolution, resurse umane, user experience și acces. După întregirea echipei, va urma un proces de pregătire în care voluntarii vor învăța fundamentele managementului proiectelor, principiile de comunicare, customer care și self-management, pe care, ulterior, le vor și pune în practică în zilele de eveniment. Acestora li se vor oferi echipamente speciale, acces în festival, iar programul va fi în ture, pentru ca toată echipa să poată trăi din toate unghiurile experiența de festival.

Voluntarii aleși se vor bucura de o vară de ținut minte, la festivalul unde vor veni în acest an artiști și DJ-i de top la nivel internațional, printre care J Balvin, Lil Uzi Vert, Alok, Don Diablo, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Sofi Tukker, Timmy Trumpet, Paul Kalkbrenner, Vini Vici și mulți alții.

ABONAMENTE NEVERSEA 2023

Toți cei care vor să participe la NEVERSEA își pot achiziționa abonamentele pentru cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, de pe neversea.com/tickets.

  • General Access – 99 euro + taxe
  • General Access Risk Free – 119 euro + taxe
  • VIP – 239 euro + taxe.

Prețurile abonamentelor de festival vor crește începând cu data de 26 aprilie 2023. 

Abonamentele pot fi achiziționate și în rate, prin Aplicația Extasy, care poate fi descărcată din Google Play sau din App Store.

De asemenea, prețuri speciale la abonamente și pachetele de grup pentru festival sunt disponibile pentru cei sub 21 de ani, prin programul UNDER21. Mai multe detalii pe site-ul oficial, mystory.in-town.ro/students-pack.

Cei care încă mai dețin un abonament de tip ANYTIME mai au două opțiuni la dispoziție pentru utilizarea biletului lor: pot alege ediția din acest an sau pe cea din 2024, din contul lor de check-in online.

Ediția aniversară a festivalului NEVERSEA are loc anul acesta între 6 și 9 iulie, pe plaja Neversea Beach, din Constanța, România. Pe cele cinci scene ale festivalului care va dura 4 zile pline de culoare și 4 nopți albe vor urca, anul acesta, peste 150 de artiști care vor seta ritmul distracției.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează