G4Media.ro

Inspecția Judiciară a început cercetarea disciplinară a procurorului care a bruscat-o pe…

Sursa Foto: Adevărul

Inspecția Judiciară a început cercetarea disciplinară a procurorului care a bruscat-o pe Sorina și solicită suspendarea acestuia din funcție

Inspecția Judiciară anunță că direcția pentru procurori a început cercetarea disciplinară față de procurorul Maria Pițurcă, acuzată că a bruscat-o pe minora Sorina Lucan în încercarea de a o preda familiei adoptive. Potrivit unui comunicat al Inspecției, procuroarea este cercetată pentru manifestări care aduc atingere prestigiului justiției și pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență.

Redăm mai jos integral comuniatul Inspecției:

”Direcţia de inspecţie pentru procurori a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procuror PIŢURCĂ MARIA ANTOANETA de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub aspectul abaterilor disciplinare prev. de art.99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr.303/2004 privins statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi, repectiv „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare.”

Context. Pe data de 24 iunie, procurorul general interimar, Bogdan Licu, a anunțat că Secția Specială a început o anchetă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în cazul procuroarei acuzate că a smuls cu forța fetița adoptată în Baia de Aramă. Licu a mai spus că fetița nu va părăsi țara până când ancheta nu va fi definitivată.

Licu a spus că este vorba despre o anchetă in rem, adică în ceea ce privește faptele.
Explicațiile procurorului Maria Pițurcă
Procuroarea Maria Piţurcă, de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, care a participat la preluarea fetiţei de opt ani de la asistenţii maternali din Baia de Aramă pentru a o preda familiei care a adoptat-o, a declarat pe data de 21 iunie că minora era agitată, iar ea a reuşit să o ia în braţe şi să o predea tatălui adoptiv.

Acuzată că a bruscat-o pe fetiţă şi a târât-o pe jos, procuroarea a afirmat că a fost însoţită de un psiholog şi un asistent social de la DGASP Dolj, care nu au putut interveni, iar ea a intervenit pentru a opri starea de agitaţie a minorei, care urmează să fie examinată medical şi psihologic.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a fost înregistrată sesizarea DGASPC Mehedinţi prin care se informa că asistentul maternal refuză să o predea pe minoră părinţilor adoptatori după ce a rămas definitivă decizia de adopţie a Curţii de Apel Craiova. În plângere se arăta că asistenţii maternali influenţau negativ copilul referitor la părinţii adoptivi şi pe perioada procesului de adopţie asistenta maternală a fost sancţionată de protecţia copilului, pentru că nu a lăsat-o pe minoră să relaţioneze cu cei care urmau să o adopte. Pentru a înceta starea de deţinere ilegală, întrucât asistenta maternală nu o mai putea ţine pe minoră (pentru că dacă i se întâmpla ceva minorei ar fi răspuns părinţii adoptivi, care nu o aveau sau statul român), pentru a se stabili starea fizică şi psihică a minore, deoarece pe timpul cercetătorilor au fost solicitate anumite documente medicale din care a reieşit că minora fost internată de mai multe ori la Spitalul orăşenesc Baia de Aramă cu mai multe afecţiuni dintre care şi malnutriţie, pneumonie, gastroenterocolită, s-a solicitat un mandat de percheziţie pentru starea fizică şi psihică a minorei şi pentru ridicarea de documente privind starea de sănătate a acesteia”, a declarat presei Maria Piţurcă.

Aceasta a explicat că s-a deplasat la domiciliul fostei asistente maternale, căreia DGASP Mehedinţi îi desfăcuse contractul de muncă şi îi retrăsese calitatea de asistent maternal, împreună cu un psiholog şi un asistent social de la DGASP Dolj.

„În acelaşi imobil locuiau mai multe persoane majore – fiii majori ai asistentei maternale, nora -, ne-am legitimat, am prezentat mandatul de percheziţie şi am solicitat să ne-o prezinte pe minoră. Am încercat să relaţionăm cu minora, dar nu s-a putut, pentru că striga, plângea. Eram la etaj şi i-am solicitat fostei asistente maternale să o liniştească. Am coborât în bucătăria de la parter, am încercat să stăm la masă şi să îi explicăm ce urmează să se întâmple, dar ceilalţi membri majori au început să ţipe, să vocifereze şi s-a creat o hărmălaie, nu ne-am putut înţelege, iar minora era în continuare agitată. Atunci am luat hotărârea să încetăm această stare a minorei. Părinţii adoptivi erau cu noi, au fost cu noi şi un psiholog şi un asistent social de la DGASP Dolj. Trebuia să înceteze starea de deţinere ilegală şi să o predăm părinţilor adoptivi, conform hotărârii definitive. Apoi am luat consimţământul lor pentru a fi examinată la IML. Nu puteam să ţinem minora să strige, să ţipe până ridicam noi documentele privind starea acesteia. Am încercat să o iau de acolo să o duc părintelui adoptiv. Nu ştiu ce imagini s-au văzut, eu am încercat să o iau în braţe, chiar am reuşit şi am predat-o tatălui în braţe”, a spus procuroarea.

Întrebată de ce se zbătea copilul, ea a afirmat că acesteia i s-a inoculat că va fi dusă în străinătate şi i se va face rău.

„Adoptatorii sunt cetăţeni români care au dublă cetăţenie, română şi americană, tatăl adoptiv este manager iar mama adoptivă este manager în domeniul medical în SUA. Sora domnului este doctor în psihologie şi deţine o clinică pentru acordare de asistenţă copiilor cu probleme speciale. Pe parcursul procesului de adopţie asistentul maternal a încercat să încadreze fetiţa într-un grad de handicap. Noi nu ştim ce probleme psihice are fetiţa, pentru că nu am putut să relaţionăm în niciun fel. Acum pot să vă spun că fetiţa este bine, chiar a început să relaţioneze cu părinţii, i s-a acordat şi consiliere psihologică. Acum este la părinţii adoptivi, în România, unde locuiesc aceştia la rude. Nu poate pleca din ţară, pentru că potrivit legii adopţiei sunt anumite proceduri”, a precizat procuroarea.

Maria Piţurcă a menţionat că se va face o evaluare psihologică copilului, întrucât există un dosar în care se efectuează cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului. Potrivit sursei citate, fetiţa era inclusă în categoria copiilor greu adoptabili, asistenţii maternali au avut prioritate şi de două ori au refuzat să adopte fetiţa. Părinţii adoptivi ar fi luat orice copil li s-ar fi oferit şi a fost vorba despre acest copil, „pentru că profilul lor este compatibil cu profilul acestei fetiţe”.

Potrivit procuroarei, s-a hotărât preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pe motiv că în zonă se crease un anumit sentiment: „asistenţii maternali şi vecinii induseseră ideea că minorei îi va fi rău cu părinţii adoptatori”.

„Din investigaţiile efectuate, a reieşit că după ce adopţia a rămas definitivă, s-a încercat de către DGASPC Mehedinţi de trei ori să se ia legătura cu asistentul maternal ca să predea fetiţa. În momentul în care a fost invitat la DGASPC Mehedinţi cu fetiţa, s-a prezentat singur, refuzând să aducă fetiţa şi i-a invitat la domiciliu să ia copilul. S-au prezentat apoi cei de la DGASPC de două ori, cu organele de poliţie, care nu au putut intra, potrivit dispoziţiilor legale. În urma acestor refuzuri, asistentei maternale i-a fost retrasă această calitate şi i-a fost desfăcut contractul de muncă cu DGASP Mehedinţi. Din acel moment ea nu mai avea niciun drept pentru a deţine minora la domiciliul ei”, a precizat procuroarea Maria Piţurcă.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Acest Gestapo made in România trebuie desfiintat de urgenta. Prioritate „Zero” a urmatoarei guvernari, in cea existenta nicio speranta!

  2. Procurorul, ca procurorul. A vrut să scurteze o situație stresantă, ce nu se mai termina.
    Vreau să știu ce pedeapsă va primi asistenta maternală pentru împiedicarea adopției în scop personal. Plus acte ratate, plus manipularea minorului.
    Așa ceva nu mai trebuie să se întâmple.
    Sper că Sorina și familia adoptivă sunt bine.

    • Procurorul nu este Dumnezeu sã facã dreptate într-o situație care nu îl privește.A fost un caz premeditat de abuz în serviciu și trebue sã plãteascã.La percheziția procurorului pentru ridicare de probe și înscrisuri nu avea ce cãuta familia adoptivã și mascații la o familie fãrã antecedente penale .Totul a fost un abuz pentru cã ei pot .Pedeapsa trebuie sã fie exemplarã ca sã le mai stopeze elanul haiducesc al celor care cer respecterea legii dar tocmai ei o încalcã.

    • Absolut corect,subscriu,@ruxandra.

  3. Pentru ca „manifestări care aduc atingere prestigiului justiției și pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență” sa nu se mai repete trebuiesc luate si masuri de sus in jos.
    Un cadru de perfectionare continua a justitiabilor romani, girat si de structurile europene se impune. Aplicatii de tip cautare a cailor legale pentru aplicarea legii ar fi salutar.
    La urma urmei autodidacticismul nu poate fi impus, dar progresul prin perfectionare poate fi chiar si legiferat.

  4. Masculul Alfa al Haitei de manipulatori mercenari de la A3 a condus aseara un adevarat recital de arta a manipularii, folosindu-se de toate mijloacele de impresionare invatate de el, probabil, la scoala de predicatori pe care a absolvit-o inainte de a se face manipulator mercenar. I-a impresionat pana la lacrimi si pe invitatii din studio, care, indicati pe rand sa-si exprime opinia in legatura cu viitorul sumbru al fetei, se inecau pur si simplu cu lacrimile oprite in gat. Nici nu stiu ce au pierdut cei care nu au urmatit emisiunea.

    • Inainte de a deveni predicator,a primit comunism pe paine de la bunica-sa,fosta ministresa a culturii a lui Ceausescu,tovarasa Suzana Gadea…

  5. Poate cer si date si acte de la familia care a retinut ilegal copilul,filmul poate fi analizat de experti,ca altfel devine suspecta actiunea asta a lui licu : :cere SS si Inspectiei judiciare conduse de un psdist sa cerceteze familia adoptiva si pe procuror,dar pe fosta asistenta si sotul „regizor” nu-i deranjeaza cu nimic…cei ce devin vedete la latrinele puterii sunt protejati ,suspect de protejati pentru noi,cei ce nu inghitim ce difuzeaza slugile hotilor din mass media!

  6. Ce parinte de copil ar putea accepta , ca propriul copil sa fie MALTRATAT , BRUTA de procuroare nu avea permisiunea de a o atinge pe minora .

    • Nemernica aia care tinea copilul pentru a avea un salariu de la stat, pe care il pierduse deja, trebuia sa respecte decizia judecatoresca. Nu procurorul era de vina.

    • @ john

      „nemernica” ar trebui sa ii spui procurorasei cea viteaza, pt ca o hotarare IN CIVIL se aplica de UN EXECUTOR JUDECATORESC, doar in PENAL se aplica imediat sentinta

      mai buchiseste si tu altceva, ca sa intelegi pe ce lume traiesti

      de ce nu i-a scos, madama, pe cei doi asistenti maternali in catuse, daca i-a acuzat ca „au sechestrat-o” pe Sorina ?

  7. Masacre cu premeditare…Bestiile au logistica psihiatrica pentru distrugerea demnitatii copilului…

  8. Domnule John , cu tot respectul , porocuroarea in baza unui mandat de perchezitie , nu avea voie sa atinga copila .
    Din punctul meu de vedere acea bipeda numita procuroare a comis o BARBARIE .

  9. Judecatorul care a emis mandatul de perchezitie a procedat corect dpdv legal. Lui nu i se poate imputa nimic. Nu scrie nicaieri in mandatul ala ca fata va fi ridcata, chiar cu forta daca e necesar!
    In schimb, duamnei piturca, i se poate imputa lejer o multime de nereguli incepand de la faptul ca a anuntat parintii adoptivi cand sa se prezinte la fata locului , si terminand cu modul absolut mizerabil in care atras-o pe fetita aceea afara din casa si apoi a tarat-o pe asfalt. Daca adultii au gresit, in speta asistenta maternala, adultii sa dea socoteala cu varf si indesat. E ridicol si inuman sa aduci toata trupa de mascati pt un copil….
    Daca madama scapa nesanctionata, se creeaza un precedent cu care ulterior isi vor justifica si altii astfel de comportamente. Asta deja nu mai tine de nemernicia $$ care s-a cocotat si ea pe poveste, ca un paduche, ca sa isi motiveze existenta, ci tine strict de incompetenta si reaua credinta a dumanei piturca.