G4Media.ro

Inspecția Judiciară îl cercetează disciplinar pe procurorul din Caracal care nu a…

Inspecția Judiciară îl cercetează disciplinar pe procurorul din Caracal care nu a permis intrarea în locuința lui Dincă până la ora 6:00 dimineața / Inspectorii au cerut și suspendarea acestuia din funcție

Inspecția Judiciară a demarat cercetarea disciplinară și a cerut suspendarea din funcție a procurorului Ovidiu Cristian Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pe care îl acuză de exercitarea funcției cu gravă neglijență pentru că nu a permis intrarea în locuința lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6:00 dimineața, joia trecută.

”În motivarea începerii cercetării disciplinare, s-a reţinut că procurorul de caz, sesizat cu infracţiunea de lipsire de libertate a unei minore şi având, ca atare, obligaţia de a lua toate măsurile pentru încetarea acestei stări, nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6:00 a zilei de 26 iulie 2019, în imobilul suspectului unde se presupunea că se află victima, ignorând prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, raportat la art. 20 alin. (2) din Codul penal”, se arată într-un comunicat transmis de Inspecția Judiciară.

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare.

Foto: Locuința inculpatului Gheorghe Dincă din Caracal. Sursa: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Pai nu ziceau ca procurorii n-au interzis intrarea? Cate dezinformari si minciuni …

  2. Huooo! Cum adică sa investigheze un procuror? Pai cine are așa putere? Huaaa! Ne vedem In strada! Așa nu se mai poate! Cum sa te îndoiești de magistrați și procurori? Doar sunt zei!

    • S o futem pe ma ta rece…
      Ascultand astazi ce declara Banila Felix de la DIICOT vad ca se incearca o musamalizare.
      Deci anchetatorii presc orice cautare pana se intoarce criminalul de la Jilava!!!! Ca sa nu ii acuze cineva pe militieni de …incalcarea „procedurilor!”
      Pai cum sa ceri de la vacile alea proaste de la 112 sau la gaborii batuti in cap din caracal sa fie eficienti, cand ditamai seful Diicot ne spune sa asteptam sa vina dl Violator si Ucigas acasa ca sa continue dumnealor cautarile…

  3. Constat ca toate cazurile politiei rromane au ajuns niste elodii ordinare.
    Oamenii sunt efectiv incapabili sa mai inteleaga ceva din legi, asa ca actioneaza dupa cum ii taie capul.
    Ce nu inteleg este ce a facut totusi politia cand procurorul le-a interzis sa intre in casa aluia, au plecat la o bere, sau se presupune ca ala a topit/incinerat un corp fara nici un stres in 2-3h cu politia in fata portii?
    Pe de alta parte sunt toti niste idioti, ca legea permite in situatii excepționale sa intri si inainte de ora 6, restul legii era facuta pentru infractorii gen Dragnea, sa aiba si ei timp sa-si rezolve lucrurile cu Madagascar sau Fortaleza.

  4. Inspecţia Judiciară ar putea să treacă şi pe la Parchetul din Teleorman, să vadă ce profesionişti mai are şi pe acolo. (De amorul artei.)

  5. Din cum vad eu lucrurile, s-a ajuns exact unde nu voia procurorul de caz sa se ajunga: e cercetat de IJ. Poate e deplasat, dar personal sesizez o paralela cu cazul copilei adoptate: acolo procuroarea de caz a actionat ca sa duca la indeplinire o decizie definitiva a instantei si acum e cercetata de IJ, in cazul Caracal ar fi fost cercetat de IJ si daca intra in casa (dupa lege, trebuia sa existe o situatie flagranta, in care o persoana sa se afle in pericol clar si imediat, ceea ce nu a fost observat, recte putea fi considerat abuz), si daca nu intra. Pe principiul ca iepurasul nu are basca oricum!
    Ce imi place mie e cum toata lumea uita ca intre telefoanele disperate ale copilei la 112 si intrarea in casa au trecut 19 ORE! Presupunand ca politia si procuratura intrau in casa cu 4 ore mai devreme, cand au obtinut mandatul, tot trecusera 15 ore de cand fata apelase ultima oara. Suspectul (ca sa nu zica cineva ca nu ii acord prezumtia de nevinovatie) avea timp sa omoare un pluton intreg si sa scape de corpuri. Din pacate, cred ca la momentul cand au obtinut politistii mandatul tanara era deja ucisa demult.
    De ce s-o fi ucis cu Politia la poarta, cand avusese timp arhisuficient (si motiv) s-o faca inainte?!
    De ce a durat atat? Pentru ca 112 nu avea capacitatea tehnica sa localizeze un telefon. Cine avea capacitatea tehnica? SRI. De ce nu s-a apelat la SRI? Pentru ca e ilegal, mai nou… Ar fi putut SRI ajuta ca interventia sa se faca mai repede? Teoretic, cel putin, foarte posibil, daca telefonul mai era deschis. Dar protocoalele sunt neconstitutionale. In schimb, sa mori ca nu poti fi localizat repede e un drept constitutional!

    • Romania a atins idealul PSDist, sa ajungi anchetat cand respecti legea.

      Asa e cand 61% din romani sunt prea prosti sa mearga la vot.

  6. Doamne! Se vede ca astia de IJ au terminat la Ecologica. Cum sa acuzi un magistrat ca nu a aplicat procedura prevazuta de Constitutie?:)) E noapte mintii. Doar CCR aplicat constitutia, procurorul a aplicat Codu de Procedura Penal, si din moment ce IJ nu ii reproseaza ca l-a aplicat gresit se pare ca omul a respectat legea. Cu siguranta, ar fi putut sa incalce legea si sa intre in casa, dar de ce sa riste? Daca ar fi intrat aceeasi inspectie venea si ii zicea ca a incalcat legea, si pe buna dreptate. Unde tragem linie? Cand permitem sa intram cu mandat si cand fara mandat? Daca intra si nu gasea nimic acolo? Era dat afara acum pe buna dreptate. TREBUIE SCHIMBATA LEGEA. LEGEA NU PERMITE PERCHEZITIE FARA MANDAT! IN NICIO SITUATIE!!! NU VA MAI LASATI PACALITI. CONSTITUTIA NU POATE FI APLICATA DIRECT DE MAGISTRATI. EI APLICA LEGEA FACUTA IN BAZA CONSTITUTIEI.

  7. O observatie am de facut si asta prin trimitere concreta la textele legale invocate. In baza art. 27 al 2 lit b din Constitutie cu referire la art. 20 al.2 Cod penal si -adaug eu cu motivare si pertinenta legala-cu referire la art.1 din din Legea de organizare si functionare a politiei romane , atributia de serviciu de a patrunde pe timp de noapte in locuinta vizata revenea organelor de politie, avea ca scop salvarea vietii victimei, putea fi exercitata fara mandat de perchezitie , nu era legata in niciun mod de cercetarea penala in curs pentru lipsire de libertate in mod ilegal si deci de o activitate de coordonare a instructiei penale de catre procuror.
    Astfel, potrivit art.27 al.2 din Constitutie o exceptie de la regula inviolabilitatii domiciliului o constituie patrunderea intr-o locuinta in situatia in care acest lucru este necesar pentru a inlatura starea de risc rezultand din faptul ca viata,starea de sanatate sau, integritatea corporala a unei persoane sunt puse intr-un pericol iminent. Potrivit art. 1 din Legea de organizare si functionare a politiei romane ,atributia de a apara drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor(intre care figureaza si dreptul la viata si sanatate), revine politiei romane ca structura autonoma in cadrul MAI. In cadrul legal fixat ,politistii aveau deci atributia de serviciu sa patrunda in locuinta vizata pentru a salva viata victimei minore si erau aparati de pedeapsa potrivit art.20 cod penal care definesc o cauza justificativa de pedeapsa pentru infractiunea de violare de domiciliu si anume starea de necesitate.Din textele de lege citate rezulta ca organele de politie au obligatia de seviciu sa patrunda in locuinta vizata indiferent daca exista o instructie penala in curs sau nu,fie ziua, fie noaptea, fara mandat de perchezitie, masura avand ca scop salvarea unei persoane a carei viata, integritate corporala si sanatate este pusa in pericol.Masura este deci potrivit textelor de lege invocate una de ordine publica, nu tine de instructia penala si deci de coordonarea cercetarii penale de catre procuror, chiar daca se suprapune peste o cercetare penala in curs pentru o fapta penala de lipsre de libertate in mod ilegal(alta decat fapta prin care se pune in pericol iminent viata ori sanatatea fizica ori psihica a unei persoane,fapta care poate apare ca act de executare al unei infractuini de violenta ce poate conduce in intensitate pana la omor)..In atare conditii se poate pune in discutie ca dubitabila in baza textelor de lege invocate in material retinerea abaterii disciplinare de exercitare a functiei cu grava neglijenta de catre procuror,potrivit textelor legale invocate,caci interventia in domiciliul vizat cadea ca atributie de serviciu in sarcina politiei si nu tinea deci ,potrivi textelor legale invocate de exercitarea functiei de coordonare a cercetarii penale de catre procuror.Cel mult se poate retine,daca e cazul, o alta abatere disciplinara daca se dovedeste ca interzicandu-le politistilor sa patrunda in locuinta vizata pentru a salva viata victimei, integritatea corporala sa sanatatea acesteia si deci sa-si exercite atributiile lor de serviciu definite de textele legale citate ce le reveneau , procurorul a adus atingere onoarei si probitatii profesionale.
    Dar din cate se vehiculeaza in spatiul public ,procurorul a cazut de comun acord cu organele de politie sau le-a cerut acestora(aici informatiile transmise in spatiul public sunt contradictorii) sa nu puna in executare mandatul perchezitie emis de judecatorul de drepturi si libertati de la Judecatoria Caracal si aici este o cu totul alta situatie. Aceasta deoarece cadrul legal in aceasta situatie il constitue prevederile art.27 al.3,4 din Constitutia Romaniei care legifereaza perchezitia domiciliara si perchezitia pe timp de noapte(mai precis in afara intervalului orar 06-20), texte autonome fata de cel al art. 27 al.2 din Constitutie la care se face referire comunicatul Inspectiei Judiciare si care prevederi se coroboreaza cu cele ale art. 157 -164 din Codul de procedura penala care definesc cadrul procedural al perchezitiei domiciliare. Potrivit acestor dispozitii , in concret textele din Constitutie invocate si art.159 al.3 din Codul de procedura penala, perchezitia nu poate fi efectuata in afara intervalului orar 06-20, decat in caz de infractiune flagranta sau intr-un local deschis publicului atunci. Ori este discutabil daca o fapta de lipsire de libertate, reperata la 13 ore de la momentul descoperirii savarsirii ei(luand in calcul ultimele discutii telefonice la 112 ale victimei minore finalizate in jur de 11.30 si oro 1.00 la care a fost localizata locuinta vizata de perchezitie) mai este flagranta. Intr-adevar ,prin natura ei infractiunea de lipsire de libertate este una care dureaza in timp si poate fi flagranta pe tot timpul privarii nelegale de libertate, dar flagrantul este legat de ceva descoperit in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire, asa cum cere art 293 al.1,2 Cod penal si imediat poate sa insemne oare si la 13 ore dupa descoperirea savarsirii faptei?. Apoi, tot pe aceasta linie nu este sigur daca judecatorul a inscris in mandatul de perchezitie perioada de valabilitate incepand cu orele 06.00 asa cum s-a vehiculat in spatiul public, tocmai pentru a respecta cerintele procedurale.
    In consecinta organele de politie trebuiau in realizarea sarcinilor lor de serviciu trasate de art.27 al.2 lit b din Constitutie cu referire la art. 1 al.1 din legea de organizare si functionare a politiei Romane 218/2002 sa patrunda in locuinta vizata ca masura de ordine publica ce tine de scopul salvarii victimei minore a carei viata, integritate corporala sau sanatate erau puse in pericol(din convorbirile telefonice la 112 se putea desprinde necesitatea unei astfel de interventii), caz in care se putea realiza implicit si incetarea starii eventuale de lipsire de libertate a victimei,activitate in cadrul careia procurorul nu putea imixtiona in niciun mod, caci interventia nu tinea de coordonarea cercetarii penale de catre el si de punerea in executare a mandatului de perchezitie emis de Judecatoria Corabia, activitati distincte reglementate de art. 27 al.3,4 din Constitutie si art si art.158-159 din CPP, cu restrictii legale de aplicare in cauza de fata si care aveau ca scop strangerea probelor necesare pentru infractiunea pentru care s-a emis mandatul de perchezitie, un scop ce nu poate prima celui al salvarii victimei minore expuse unui peicol pentru viata, integritatea corporala sa sanatatea sa. Discutia e oarecum ipotetica pentru ca la orele acelea nu se stie daca victima mai era in viata ori daca se mai afla in locuinta vizata.

    • Mă înclin în fața unui cunoscător mai bun al legilor (sper că toate articolele date nu sunt puse la mișto :D). Dar nu văd vreo contradicție majoră între ce spuneți Dumneavoastră și ce spun eu. Mai rău, dacă intrarea era exclusiv responsabilitatea Poliției iar ei nu au făcut-o ci au căzut de acord cu procurorul să aștepte sau au ascultat de el, din asta pot deduce că nici măcar polițiștii nu se mai așteptau să o găsească pe copilă în viață…