Inspecţia judiciară, încă o cerere de sancţionare pentru Kovesi
Inspecţia Judiciară cere din nou, pentru a treia oară, sancţionarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Inspecţia anunţă într-un comunicat că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de şefa DNA pentru că nu s-a prezentat la Comisia specială a Parlamentului care verifica organizarea alegerilor prezidenţiale din 2009.
Inspecţia Judiciară o acuză pe Kovesi că a avut „manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiției săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004”.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.
Este cea de-a treia cerere de sancţionare a lui Kovesi cerută de Inspecţia Judiciară, instituţie condusă de Lucian Netejoru. Până acum, CSM nu a sancţionat-o pe şefa DNA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank