
Inspector de la DSP Gorj în stare gravă cu COVID, mort după ce sistemul de ventilație cu oxigen din ambulanța cu care era transferat nu a mai funcționat
Un inspector de la DSP Gorj în stare gravă cu COVID-19 a murit după ce sistemul de ventilație cu oxigen din ambulanța cu care era transferat nu a mai funcționat. Bărbatul de 47 de ani era transferat de la Târgu Cărbunești, iar la intrarea în Râmnicu Vâlcea nu a mai funcționat ventilatorul din ambulanță.
Constantin Mitroi, directorul Serviciului de ambulanță Gorj, a precizat într-o intervenție telefonică la Digi24 că pacientul a fost preluat de la Târgu Cărbunești sâmbătă la 15.02, pe ventilator, din cauza diagnosticului destul de grav.
„La intrare în Râmnicu Vâlcea o siguranță din tabloul electric nu a mai funcționat. S-a trecut pe ventilare manuală cu vantilator cu balon. La 17.30 pacientul a fost preluat la UPU Râmnicu Vâlcea. Inițial s-a reușit stabilizarea pacientului, însă la ora 20 a intrat în stop cardio-respirator și manevrele de resuscitare nu au avut rezultat”, a precizat șeful Ambulanței Gorj.
Acesta a explicat că fiecare echipaj la intrarea în tură trebuie să verifice echipamentul, însă „nimeni nu putea să prevadă că acea siguranță cedează” și că nu se fac controale la sistemul electric al ambulanțelor.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
28 comentarii