G4Media.ro

Inspector-șef adjunct al ITM Bihor reținut pentru luare de mită / Lua…

Sursa foto: Pixabay

Inspector-șef adjunct al ITM Bihor reținut pentru luare de mită / Lua bani de la oamenii de afaceri prinși cu muncitori angajați ”la negru”

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectei Racz Nadia Florentina, inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. Aceasta a fost plasată sub urmărire penală în aceeași cauză în care încă trei inspectori de muncă din cadrul ITM Bihor au fost deja puși sub control judiciar.

”Anterior, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu datele de 18 și 20 octombrie 2023, față de inculpatele Hriscu Daniela Viorica, Floruța Natalia Mărioara Și Buhaș Aurica, inspectori de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pentru comiterea unor infracțiuni de luare de mită”, anunță DNA.

Potrivit ordonanței procurorilor, în perioada 14 februarie 2022 – 17 octombrie 2023, Nadia Florentina Raczși ceilalți inculpați ar fi pretins și primit în repetate rânduri sume de bani cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei de la mai mulți oameni de afaceri. Aceste sume ar fi fost cerute în schimbul evitării aplicării de sancțiuni contravenționale, inclusiv pentru „munca la negru”, identificată în timpul controalelor efectuate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Și câți or mai fi ca ăsta!