Inspectoratul Școlar București mușamalizează nedreptatea făcută pentru 70 de elevi la bacalaureat, la Colegiul Național „Șincai” și scrie sfidător, într-un răspuns dat părinților, că anularea lucrărilor în mijlocul probei de limba română a fost „o oportunitate” pentru tineri
Răspunsul a fost dat pe 9 august la o solicitare primită de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) pe 26 iunie, în ziua probei scrise la Limba și literatura română, când în jur de 70 de lucrări erau anulate după o oră de la startul examenului, potrivit elevilor care au fost în sălile de la Colegiul „Național Gheorghe Șincai”, din motivul că neîncadrarea exactă a sintagmei „Examenul național de bacalaureat” pe două rânduri a câte două cuvinte ar putea fi interpretată de evaluatori ca semn pe lucrare. Timpul de lucru al elevilor nu a fost prelungit.
„Un domn din consiliu a venit, pe la jumătatea examenului, să ne ștampileze subiectele și a constatat că unii copii, în loc să scrie „Examenul Național de Bacalaureat”, „de” pe rândul al doilea, au scris pe primul rând”, a spus una dintre candidate, după cum scria Edupedu.ro la acea vreme, citând Euronews. „La mine în sală s-au anulat 9 lucrări și cam așa a fost și în alte săli. La mine s-au anulat după oră și un sfert, în alte săli s-au anulat și după oră și jumătate. Unii copii nu au reușit să termine subiectul III”, a precizat o altă candidată.
- Cronologia evenimentelor, redată mai jos în articol.
În textul Inspectoratului Școlar București, semnat de Inspectorul școlar general Vlad Drinceanu și de inspectorul școlar de Istorie Mihai Manea, apare o formulare generică care dă de înțeles că „din oficiu” „s-a apreciat” că toți elevii vizați de anularea lucrărilor, indiferent de subiectul la care ar fi ajuns până în momentul respectiv, la mijlocul probei, ar fi avut timp să rescrie lucrările până la terminarea timpului alocat probei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank