G4Media.ro

Inspectoratul Şcolar Dolj cumpără 1.200 de biciclete pentru elevi / Acestea vor…

sursa foto: Pexels

Inspectoratul Şcolar Dolj cumpără 1.200 de biciclete pentru elevi / Acestea vor fi oferite copiilor care au abandonat școala și vor să reia cursurile

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj cumpără biciclete şi alte accesorii pe care le va distribui către 20 de şcoli din Craiova şi judeţ. Bicicletele sunt achiziţionate pentru a le da elevilor cu vârste între 16 şi 65 de ani care au abandonat şcoala şi vor să reia cursurile în vederea obţinerii unei calificări, anunță Gazeta de Sud.

Conform anunţurilor, achiziţiile se vor face pentru 1.200 de elevi. Banii provin din fonduri europene şi achiziţia este de peste 127.000 euro. La unele şcoli, elevii care au început cursurile au vârste cuprinse între 22 şi aproape 50 de ani şi au reluat şcoala chiar începând cu clasa a V-a.

Bicicletele sunt achiziţionnate în vederea deplasării la unitățile de învățământ în care se desfășoară orele din cadrul programului „A doua şansă”.

Programul „A doua şansă” a început de puţin timp în şcoli, o astfel de grupă a fost înfiinţată şi la Liceul „Constantin Brâncuşi” din Craiova. Elevii au vârste între 21 şi 50 de ani și s-au înscris în clasa a V-a, iar până la sfârşitul anului 2023 vor finaliza echivalentul a cinci ani de şcoală şi vor avea şi o specializare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. 👍🏻

  2. pe max. jumătate valoarea lor, pentru țigări, păcănele și bere la pet!

  3. Elevi intre 16 si 65 ani?
    Ce mai invata ala de 65, iesit la pensie?
    Intr-o saptamana va fi record de inscrieri.
    Iau bicicleta, apoi pa!

  4. Ba,capuselor,iarna merg copiii cu bicicleta prin zapada si ger!dati-le limuzinele voatre,lighioanelor!!!