Inspectorul ISCIR Viorel Părpăneață a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, după ce a fost acuzat de DNA că a cerut mită câte 1.000 de euro lunar de la subordonați ca să îi mențină în funcție
Viorel Părpăneață, inspector de stat șef în cadrul ISCIR, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției și a fost trimis în judecată de procurorii DNA, după ce a fost acuzat că a cerut mită 1.000 de euro lunar de la subordonați ca să îi mențină în funcție.
Părpăneață, inspector de stat șef în cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.), a fost acuzat de infracțiunea de luare de mită în 10 iunie.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
- Pe data de 20 mai 2022, în cadrul unei ședințe de management organizată la un hotel din Sinaia, Viorel Părpăneață a pretins de la fiecare dintre șefii inspecțiilor teritoriale din cadrul I.S.C.I.R. câte 1.000 de euro lunar pentru menținerea lor în funcție. Cu aceeași ocazie, acesta a lăsat să se înțeleagă că, dacă inspectorii șefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demiși (revocați) și vor fi numite alte persoane pe funcțiile lor.
- Ulterior, în data de 8 iunie, Părpăneață ar fi primit de la unul dintre inspectorii respectivi suma de 5.000 de lei.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- – 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv inspector de stat șef al I.S.C.I.R..
Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii