G4Media.ro

Instanța a admis cererea de liberare condiționată a lui Cristi Borcea/ Decizia…

Valentina Pelinel in intamplina pe Cristi Borcea care este eliberat conditionat din Penitenciarul Jilava, luni, 2 iulie 2018. Inquam Photos / Octav Ganea

Instanța a admis cererea de liberare condiționată a lui Cristi Borcea/ Decizia nu e definitvă, poate fi contestată de procurori

Judecătoria sector 4 a admis, miercuri, cererea de liberare condiționată formulată de fostul director al echipei Dinamo, Cristian Borcea, dar acesta nu va fi pus în libertate până când se va judeca și o eventuală contestație. Procurorii au la dispoziție trei zile pentru de la comunicarea deciziei pentru a formula contestație.

Borcea a apărut marți în fața instanței  și a justificat solictarea susţinând că a muncit „non-stop” şi a participat la cursuri şi programe în închisoare.

Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal, potrivit Agerpres.

Avocata acestuia, Alice Drăghici, a declarat că Borcea a executat 2.400 de zile de detenţie, depăşind fracţia prevăzută de lege pentru a beneficia de eliberare condiţionată, el având 414 zile câştigate prin muncă.

În replică, procurorul de şedinţă a afirmat că Borcea nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat mai devreme din penitenciar.

„Din punctul nostru de vedere trebuiau evidenţiate aspecte esenţiale în ceea ce priveşte stăruinţa în muncă şi reeducare. Timpul petrecut în detenţie nu reprezintă pentru noi o dovadă relevanta, având în vedere numărul mare al infracţiunilor. Nu rezultă din programul educaţional că s-a remarcat în mod deosebit”, a precizat procurorul.

Redăm mai jos decizia instanței

„În temeiul art. 587 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 59-60 C.  pen.1969 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., admite cererea de liberare  condiţionată formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Dispune  liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr.  132/2019 emis de Curtea de Apel Bucuresti Sectia I Penal, în baza
sentinţei penale nr. 48/2019. Pune în vedere petentului dispoziţiile  art. 61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării  condiţionate. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile  judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Măsura dispusă se  comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.09.2019”.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Ieri ziceam de bani.
    Azi sunt sigur.

  2. MAFIA JUDICIARĂ de la judecătoria sectorului 4, nu vă ia nimeni la control ? Vă bateți joc de România, JUDECĂTORILOR INCOMPETENȚI, CORUPȚI, CRIMINALI, #ciumarosie

  3. sa tot furi! tara in care totul este pentru infractori! totul pentru infractori ! totul pentru infractori !
    pentru ce cheltuim miliarde cu justitia ?

  4. Bine Borceo, vezi daca ai trecut la noi, la usereu?!

  5. Propun desfiintarea in Romania a pedepselor cu detentie si inlocuirea cu cele care au existat in epoca de aur – condamnarea la locul de munca.
    Nu inteleg cum de parlamentarii nu s-au gandit pana acum la acest lucru.

    • ???????? !!!!!!

      Hai ca asta fu buna !

      Borcea … condamnat pe viata la locul de munca … PATRON LA DINAMO BUCURESTI !!!!

      ????? !!! ????? !!!!!!

  6. Cred că e mâna Irinucăi, că doar nu era să se zbată pentru eliberarea deținutului cu mustață…!

  7. ceeeee?
    „având 414 zile câştigate prin muncă.”
    mai degraba cred ca e curat-nevinovat, decat s-o cumpar pe asta cu munca…

  8. Nu va mai agitati, ati citit doar titlul si nu ati vazut ca omul a executat 2.400 de zile de puscarie . Asta inseamna 6 ani jumate din pedeapsa de 7 ani jumate. Acuma nu ii iau eu aprarea la muistul asta, dar fiti rezonabili

  9. Si uite asa arata la noi justitia, te condamna o data, te elibereaza conditionat si tu mai primesti o condamnare si in loc sa faci si restul de pedepsa de care ai fost iertat la prima condamnare, ti se contopesc pedepsele, desi normal ar fi tu sa faci restul de pedeapsa + noua condamnare si sa nu mai ai drept de eliberare conditionata, esti recidivist deja. Legislatia noastra incurajeaza criminalitatea. Si uite asa iti vine sa urinezi pe legile si justitia romana.