G4Media.ro

Instanța Supremă a decis ca Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătății…

Instanța Supremă a decis ca Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătății acuzată de corupție, să fie judecată de Tribunalul Maramureș în dosarul de mită. În zece luni de la trimitere în judecată, dosarul s-a plimbat între instanțe

Înaltă Curte de Casație și Justiție a decis, joi, definitiv ca Tribunalului Maramureș să îi revină competența de a tranșa în primă instanță cazul de corupție al fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea.

În zece luni de când a fost trimis în judecată, dosarul s-a plimbat între Tribunalul București, acolo unde a fost trimis de DNA și Tribunalul Maramureș, în circumscripția căruia își are domiciliul Sorina Pintea.

Pintea a fost trimisă în judecată în aprilie 2020 de DNA, acuzată fiind că, în calitate de manager al Spitalului Județean din Baia Mare, ar fi primit 10.000 de euro și 120.000 lei mită, ca procent dintr-un contract de achiziții publice.

Potrivit rechizitoriului, „în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, susțin procurorii.

Sorina Pintea neagă acuzațiile.

Foto: Sorina Pintea la Targu Mures / sursa Mark Hermann

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Iar apelul va fi la curtea de apel cluj unde tocmai ce a castigat sefia o distinsa doamna,o eminenta jurista!

  2. Asa procedeaza cand vor s-o scalde.

  3. Atat poate ceea ce, in genere, numim Justitie in Romania (nu ca ar fi, de fapt. Dar n-am gasit alt nume).

    Se astepta cineva la altceva? Reteta clasica:amanare, pasare, prescriere. Vreti schimbari? Cate plangeri ati depus in ultimii 5 ani, sa zicem, la cate abuzuri si nedreptati ati vazut in jurul vostru?! Niciuna? Pai atunci cum …

  4. A pasat-o la Maramures pt ca acolo are influenta si cartite platite sa o scape basma curata-credeti voi ca întamplator a plasat-o acolo? Nu, a plasat-o anumit, va scapa ca si Astarastoaie ieri, i se vor anula probele si va fi nufar curat ca lacrima

    • vezi daca nu a vrut sa fuga si ea saraca in Italia, prin Puglia?

    • Uite asa, ramane la Puglia noastra!

  5. TERGIVERSARE scrie pe justitia romana. Tergiversare in dispretul cetatenilor si victimelor. Pensiile speciale sunt mita oficiala si legala pentru o justitie influentabila si controlabila.

  6. Biata de ea, Sorina Pintea, e bolnavă foarte, deplasările lungi îi cauzează la sănătatea-i șubrezită… așa trebe, să fie judecată cît mai aproape de casă, unde toată lumea o cunoaște, unde și ea cunoaște pe toată lumea.

  7. unul din multeeele exemple pentru contestatarii lui VV, oameni ministri ai santatii, cu studii de medicina, cu functii de manageri, care nu au facut decat sa fure si sa nu faca absolut nimic pentru sistemul medical

  8. Toți miniștrii sănătății trebuie băgați la pușcărie, împreună cu toți corupții mafioți din justiție, vina le aparține tuturor în egală măsură prin simplul fapt că, au permis umplerea spitalelor cu impostori care sunt de o incompetență crasă. Toate examenele de specialitate si primariat la medici s-au fraudat si se fraudeaza în continuare sub ochii acestor escroci !

  9. O sa-l plimbe inca cel putin atat… apoi il vor clasa….
    Statul de drept stramb din Romania putred de corupta…

  10. Pt pleava judecatorii dau verdictul rapid,citez cazul jandarmeritei agresata cica in 10august,da’ pt onor ministrii nu sunt pregatiti judecatorii,mai la vara de craciun,ca de fete alese nu pot fi judecati de orisicine

  11. Fostul ministru pentru insanatosirea mitei , super ministra de la pesedeu…era moarta-n interogatorii si apoi a inviat cand si-a scris reinscaunarea ?
    Tergivesat dosarul prin justitia Română rasplatita cu pensii SPECIALE ..
    Dacă cineva are un plic cu bani sau gaseste un plic cu bani să se deplasesze la primul sediul de la pesedeu si să i-a legătura cu Duamna Pintea( de la MARAMU..).. aceasta le va primi cu siguranta ..SUPER siguranta !