Horodniceanu, după ce a câștigat la Înalta Curte: Verdictul a fost pronunțat „în ciuda presiunilor din interiorul și din afara sistemului judiciar” / Înalta Curte i-a dat câștig de cauză în dosarul disciplinar deschis după scandalul în trafic cu polițiștii
UPDATE ora 22:55: ”Decizia ÎCCJ este importantă din trei puncte de vedere:
- a fost pronunțată în ciuda presiunilor din interiorul și din afara sistemului judiciar
- vine să confirme hotarârea Secției de procurori ca instanță disciplinară
- este luată în unanimitate. Vor urma modificări de practica și asumări.
Totuși, în ciuda realității judiciare, rămâne de stabilit dacă scopul opririi mele abuzive în trafic a fost unul patrimonial sau, mai grav, dacă era subsumat unui interes infracțional anterior. Fără lămurirea acestor aspecte, rămân doar două chestiuni certe: afectarea publică a reputației mele profesionale pe fondul distorsionarii negative a percepției societății față de justiție și un adevăr judiciar care, fără lămurirea tezei anterioare, va fi unul derizoriu”, a declarat procurorul CSM Daniel Horodniceanu pentru G4media.ro.
ARTICOLUL INIȚIAL:
Fostul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a scăpat fără să fie sancționat după scandalul din trafic cu polițiștii, care a avut loc anul trecut. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins luni recursul formulat de Inspecţia Judiciară după ce secţia pentru procurori a CSM a respins acțiunea disciplinară împotriva actualului vicepreședinte al CSM.
ÎCCJ a decis luni, în unanimitate, să respingă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de Daniel Constantin Horodniceanu. De asemenea, tot în unanimitate, Înalta Curte a hotărât să respingă, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 5/P/2023.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai hotărât, cu majoritate, să admită recursul declarat de Daniel Constantin Horodniceanu împotriva considerentelor Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Totodată, s-a înregistrat o opinie separată a judecătorilor Cristinel Grosu şi Mădălina- Elena Vladu – Crevon, în sensul respingerii ca nefondat al recursului declarat de Daniel Constantin Horodniceanu împotriva considerentelor Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Decizia ÎCCJ în acest caz:
„În unanimitate: Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurentul-pârât Horodniceanu Daniel Constantin în temeiul art. 267 TFUE. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 5/P/2023. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Horodniceanu Daniel Constantin împotriva Încheierii din 11 octombrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în acelaşi dosar. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2024. Cu majoritate: Admite recursul declarat de recurentul-pârât Horodniceanu Daniel Constantin împotriva considerentelor Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Înlătură din cuprinsul Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, considerentele privind respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului Horodniceanu Daniel Constantin, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi le înlocuieşte cu propriile considerente. Menţine soluţia din dispozitivul hotărârii atacate. Respinge cererea recurentului-pârât Horodniceanu Daniel Constantin privind plata cheltuielilor de judecată. Definitivă.
Cu opinie separată a domnului judecător Cristinel Grosu şi a doamnei judecător Mădălina- Elena Vladu – Crevon, în sensul: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Horodniceanu Daniel Constantin împotriva considerentelor Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii”, arată Instanța Supremă.
Context:
Pe 27 iunie 2023, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel Horodniceanu pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.
Horodniceanu a fost oprit în trafic de polițiștii dintr-o comună din județul Iași pentru că nu ar fi semnalizat că intenționează să facă o depășire.
Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor.
În momentul în care unul dintre polițiști a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a menţionat că a condus DIICOT şi este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţ.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii