G4Media.ro

BREAKING Judecătorii încep deliberările/ Instanța supremă, așteptată să se pronunțe luni în…

Foto: Octav Ganea / InquamPhotos

BREAKING Judecătorii încep deliberările/ Instanța supremă, așteptată să se pronunțe luni în dosarul Dragnea. Avocatul Toni Neacșu: Sperăm ca instanța să nu țină cont de rezultatul unor alegeri, însă trăim în România

Cei cinci judecători ai instanței supreme sunt așteptați să se pronunțe, luni, în dosarul angajărilor fictive, în care liderul PSD, Liviu Dragnea a fost condamnat în completul de trei la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Prezent la instanța supremă, avocatul din dosar, Toni Neacșu, a declarat că nu crede că instanța va mai amâna verdictul. El a mai spus că așteapta ca sentința să fie dată pe baza probelor aduse de DNA și a apărării făcute de avocați.

  • UPDATE 11.37 Ședința de judecată în care erau implicate două dintre cele două cinci magistrate din dosarul Dragnea s-a încheiat. Urmează să intre în deliberări, adică cele cinci judecătoare vor decide ce sentință va fi pronunțată în dosarul angajărilor fictive. Azi nu vor mai avea loc nici audieri, nici pledoarii. Procesul s-a încheiat la termenul din 20 mai. În cursul zilei este așteptată comunicarea sentinței.

Întrebat cât de mult ar trebui să conteze rezultatul unor alegeri în luarea unei decizii în instanță, avocatul Toni Neacșu a declarat: „Știu că nu ar trebui să conteze, însă trăim cu toții în România și urmează să vedem. Sincer să fiu, eu aștept ca soluția să fie dată exclusiv pe baza a ceea ce este în dosar, pe baza apărărilor noastre, respectiv a acuzațiilor.”

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică seara, întrebat fiind dacă are bagajele făcute în contextul condamnării de luni, că acesta este un „spectacol prost”.

„E un spectacol prost. Foarte prost. Nu am niciun bagaj făcut”, i-a răspuns liderul PSD undei jurnaliste care a întrebat dacă are bagajele făcute.

În momentul în care jurnalista i-a precizat că face declarații ca și cum ar vrea să plece, Drangea a răspuns: „Nu plec nicăieri. Sunt mesaje care spun că sunt pregătit să îmi asum”.

Context

Verdictul este așteptat la o zi după europarlamentare din 26 mai și cu câteva zile înainte ca judecătoarea Luciana Mera să se pensioneze (cererea e cu data de 1 iunie). De notat că CCR a programat tocmai pentru 5 iunie o nouă dezbatere privind completurile specializate, ceea ce înseamnă că decizia CCR nu va mai putea influența sentința Curții Supreme în dosarul lui Liviu Dragnea.

La ultimul terme, din 20 mai, instanța a respins cele două cereri ale aovcaților apărării pentru sesizarea CCR cu două sesizări de neconstituționalitate. De asemenea, instanța a respins cererea avocaților de amânare a procesului până la pronunțarea CCR în privința completurilor specializate de 3 judecători.

DNA a cerut pedepse mai mari decât în fond, judecătorii au anunțat că e ultimul termen și că rămân în pronunțare, urmând să pronunțe sentința pe 27 mai. La fond, Liviu Dragnea fusese condmnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Acuzațiile DNA

Procesul se află în faza de apel după ce, pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate.

Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA mai susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Sursa Foto: Inguam Photos/ Autor: Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

48 comentarii

  1. daca castiga alegerile, avea discursul invers, nu domn avocat?

    • oricum ar fi, saracu’ e victima politica, (saracu vorba vine, ca are milioane de euro, o casa si o proprietate cat un satulet din romania ca suprafata, si cat un sat mai mare ca valoare , proprietati prin brazilia, insula pe dunare, ferma de porci, bmw’eu fara itp’eu, amanata mai tanara decat nevasta fiului …)

    • Cat de javra poti sa fii ca sa furi de la copii ?
      Mu13 PSD !
      La puscarie cu imfractorul !

    • * infractorul

    • Sa ne bagam ceva in gatul lui Toni Neacsu.
      Dragnea la puscarie!

    • E invers, bulache. Alegere sunt rezultatul HOȚILOR pe care tu ii aperi.

  2. Speram ca instanta sa faca dreptate romanilor cinstiti. Speram ca instanta sa dea un verdinct pe masura faptelor criminale comise de cel mai diabolic potentat – Lifake indezirabilul, puscariabilul. Un Catavencu tiran, talhar, razboinic merita ani grei de parnaie.

  3. L-a întrebat Camelia Tabacu, la ieșirea din secția de votare, daca este pregătit să meargă la pușcărie iar Dragnea a răspuns „Dumneavoastră sunteți pregătită să mergeți la pușcărie?”. Aluzie la faptul că jurnaliștii independenți incomozi pot fi inchisi, la fel ca in Rusia sau Turcia

    • Eu vad declaratia lui altfel. Vrea sa spuna ca este nevinovat, si ca daca ajunge la inchisoare ar fi la fel ca si cum ar lua-o pe jurnalista pe nedrept. Alt spectacol prost a la Liviu Dragnea. Poate 7 ani ii vor da indeajuns timp sa reflecteze asupra „greselilor” facute.

  4. Căcăcioșilor, ați crezut că România este țara voastră, „țara lui Liviu Dragnea”, pe care puteți să o siluiți după poftă! Să instaurați frică că în Teleorman!
    Nu mai merge cu minciunile, borfașilor!
    Atâția oameni povestesc ce făcea ordinarul ăsta în Teleorman, am văzut cu toții cum a călcat în picioare toate instituțiile statului și și-a pus oamenii lui peste tot, ca un mafiot, și tot mai aveți tupeu’ să vă dați nevinovați!
    Șarlatani ordinari!
    Trei ani jumate e o pedeapsă prea blândă pentru distrugerile pe care le-a produs! Dar, no problem, va plăti pentru toate!
    Irinuca ce zice??

  5. Sincera sa fiu, mi-ar parea rau daca Dragnea ar demisiona de la sefia PSD si din toate celelalte functii pe care le detine..

    Mi-as dori ca, in urma sentintei de astazi, sa fie saltat de militienii lui Carmen Dan direct din fotoliul sau de sef al Deputatilor si dus cu catuse in carantina aia de 21 de zile, premergatoare unei incarcerari definitive pt vreo 3-4 ani.

    Justitia are cuvantul.

  6. Liviu Dragnea nu poate scapa necondamnat. Prin atitudinea infractionala practicata a incitat romanii si institutiile publice la coruptie si crima organizata.

    • Ba Emile mai taci dracu ca ești o scursura. Postezi cum bate vântul. Mai ieri ii lauda pe psdei acu faci pe lupul moralist. Ți a mai demonstra și alt cititor aici ca ești o lichea mai ceva ca Ciorbea. Sa nu te mai aud pe aici om de mizerie și fără principii.

  7. Draga instanta, nu-l mai protejati pe acest ticalos ticalosit, doldora de bani negri si de pacate grele! Potentata buruiana-de-ceas-rau trebuie sa plateasca cu propria peile jegoasa garvele crime savarsite. Acest limbric nenorocit, acest rac lovit de moarte care-si agita convulsiv clestii trebuie sa simta, in sfarsit, asprimea legilor penale.

  8. Livache,
    Trebuie să mergi la pușcărie, nene, în 2 săptămâni vor fi alegeri prezidențiale pe etajul 2 și ai promis că-ți vei depune candidatura ! Dacă vei fi…băiat înțelegător și nu-ți vei încorda mușchiul fesier, nea Alifie și ceilalți s-ar putea să voteze pentru tine….

    • O sa fie tratat cu respectul cuvenit, ca doar nu intra la pușcărie in fiecare zi un Președinte al Camerei Deputaților, cu fotoliul lipit de fund !
      Cred ca toata pușcăria o sa vrea sa „il vadă”, o sa fie foarte popular.

    • Bine, fie, va fi tratat cu alifie si după, ca toată pușcăria sa poata sa vina sa „il vadă” si sa-l faca foarte popular…

  9. Un individ, fost judecator la ICCJ sanctionat profesional, isi deplange clientul condamnat in prima instanta, ”doar traim in Romania”, precum Ponta acum cativa ani ,” traim in Romanica”.De unde se ivesc vorbitorii astia?

    • ba chiar condamnat definitiv cu suspendare pentru ca a furat din banii CSM-ului cand era membru acolo. o japita

  10. Oare va primi mai mult de trei ani jumate?

  11. Imperiul borfașilor a început să se năruie!

  12. Unde s-au ascuns trolii psd, noi pe seama cui ne distrăm ?

    • Au fugit ca potarnichile!! Fac pe ei de frica sa nu-i ajunga mana lunga a fsb-ului pentru prestatia lor ineficienta si jalnica. La Moscova mai este ceva noviciok si pentru ei.

  13. Unde e ala care tot repeta obsesiv ca românii sunt prosti, ca voteaza Psd ?

    • Prostii au un defect, sunt cinstiti. Datorita acestui motiv Tiriac prefera la magazin un hot destept si nu un prost cinstit.

    • tiriac, el insusi alt smenar, e irelevant pe cine prefera. sa plece si sa ne lase.

  14. Dragnea este in aceeasi categorie de politicieni cu Blaga (fost sef vami) cu Videanu (Marmosim). Pe astia nu-i intreaba nimeni de sanatate? Astia fiind printre castigatorii de azi la EP2019 si nu sunt deranjati?

    • Videanu a fost pe liste?!

      Blaga și alți PDL-isti fac PNL de rușine! Au mai primit o șansă din partea României, poate cu asta nu se șterg la cur cum au făcut când au creat USL-ul.

  15. Sa speram ca cel putin 3 din cele 5 femei nu se vor lasa induiosate de esecul de ieri al mârlanului.

  16. Tonică, ești un gunoi, nu știu cum se mai uită familia ta la tine. Avocații cele mai jegoase scursuri ale capitalismului

  17. Vrem dreptate pentru toate abuzurile și porkariile săvârșite de acest individ infect! Așadar, d-lor judecători, făceți-vă cu adevărat datoria, dați un semn ca nimeni nu este mai presus de lege!!!!

  18. Ba pardon, așteptăm să se țină cont. Că de-aia au fost amânări peste amânări peste amânări, că n-avea nimeni curaj să spună lucrurilor pe nume și să clipească în front. Uite, acum am spus-o noi, ăia de la capătul greșit al lui „bă, voi știți cine suntem noi? săracilor!”

    De unde știm asta? Păi a spus-o tot dl. avocat: pentru că trăim în România…

    • Bravo.
      Scuipariciul acesta Toni Neacsu solicita nici mai mult nici mai putin decat clasarea dosarului lui Dragnea si reinceperea lui de la zero.
      Romania i a reamintit Justitiei ca trebuie sa fie impartiala si ferma, sa nu mai fie lasa si subiectiva. Deci: Dragnea la puscarie!

  19. Orice se decide, va fi win-win pentru România: dacă îl leagă poate ajungem printr-o serie de evenimente fericite la anticipate, dacă nu îl condamnă se sparge PSD-PCR in lupte interne pentru că nu lasă Liviu puterea. Pe de altă parte mai are nenicul și alte dosare, tot va ajunge la răcoare dacă nu fuge prin țările calde.

  20. la puscarie, jegurilor!
    iar trollii isi ling ranile vad. sunt dati afara probabil. ca sunt praf oricum. UE PSD!
    ia zi MArduk tata, ce ziceai ca se intampla pe 26? looooooooooooooooooooool

  21. Hai drum bun la pușcărie livache! Poate crapi acolo!

  22. #polemica#
    Eu am ramas cu impresia ca singurul castigator din campania PSD este Felix the cat si A3. Se pare ca Motanul este masterbrain-ul lui Dragnea.

    • Felix patronează ALDE și parazitează PSD.
      Acum că partidul manechinului pe care Felix îl păpușăreste a intrat în colaps, PSD devine și mai vulnerabil.

  23. Justitia se aplica in litera si spiritul legii. Parca asa se zice.
    Sper ca macar 3 din cele 5 femei sa fie constiente de acest lucru si sa inteleaga ca pot face un foarte mare bine romanilor si Romaniei, totul in spiritul legii.

  24. La puscarie!!!

  25. Liviu Dragnea a fost deja condamnat de popor pentru modul în care și-a batut joc de justiție, i-a umilit, prigonit și batjocorit pe români luându-le în mod brutal chiar și dreptul de a protesta pentru ca o mână de impostori să fure și să distrugă o țară.
    Decontul pentru toate nelegiurile se apropie, iar astăzi instanța va da semnalul corect în acest sens. Niciun tertip, nicio altă manevra de influențare a deciziei instanței nu va mai funcționa. Acest lucru era previzibil și devine cu atât mai spectaculos cu cât poporul și-a exprimat părerea în privința modificărilor administrative și legislative care au favorizat infractorii.
    Decizia instanței era oricum clară, iar acum pronunțarea devine o simplă formalitate.

  26. Tupeu jegos pe acest toni neacșu.
    Își permite să-și bată joc de capacitatea intelectuală și profesională a judecătorilor de la ÎCCJ, care chipurile îl vor condamna definitiv pe hamster (probabil că are informații ”pe sures” cum zic jurnaliștii). Ar merita, măcar așa de control, vreo 10 zile împreună cu hamsterul, la dușurile de la beciul domnesc.

  27. Liviu Dragnea va fi judecat conform probelor si marturiilor din acest dosar si conform legislatiei penale deja modificata de multe ori de PSD.

    Verdictul nu are legatura cu rezultatele alegerilor sau cu alte fapte si condamnari ale lui Liviu Dragnea. Va fi un verdict strict pentru acest dosar conform legislatiei actuale in vigoare.

    O justitie independenta inseamna o justitie care se bazeaza pe faptele si probele relevante pentru dosar. Aceste probe si marturii sunt cunoscute doar in foarte mica masura de public, deci noi nu avem toate datele sa dam un verdict corect. Doar judecatorilor le sunt prezentate in forma definitiva probele si pot sa ia o hotarare in cunostinta de cauza.
    Daca nu intelegeti asta, toti care comentati aici, inseamna ca sunteti la acelasi nivel de intelegere al statului de drept ca si PSDistii.

  28. La ce ora incepe procesul?

  29. E invers, bulache. Alegere sunt rezultatul HOȚILOR pe care tu ii aperi.

  30. Livache, te-ai ars!
    Astăzi vine duba după tine, gata barosaneala.

  31. Nici caderea lui Ceausescu n-a scos romani in strada cati va scoate Dragnea dupa condamnare.

  32. Cum sa eliberati pe hot.. unu care fura o tara ii da 3 ani si unu care fura o masina ai da 7 ani, nui corect.. macar 7 ani sa ai deie la magar.. nu numa saracu sa faca puscarie ci si parlamentari.. toti pt unu si unu pt toti