Instanța supremă exclude mai multe probe din dosarul Hidroelectrica, în care Elena Udrea este trimisă în judecată alături de Dan Andronic pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luni excluderea mai multor probe din dosarul în care Elena Udrea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă, transmite Agerpres.
Potrivit deciziei instanţei, este vorba de emailurile trimise sau primite de Andronic şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu achiziţionarea şi administrarea SC Editura Evenimentul şi Capital SRL.
„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Andronic Dan Cătălin şi Udrea Elena Gabriela împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 01.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală în dosar nr. 9725/2/2017/a1. Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi rejudecând: admite excepţia invocată de inculpaţii Andronic Dan Cătălin şi Udrea Elena Gabriela şi, în temeiul art. 102 alin.2-4 C. proc.pen., exclude din materialul probator corespondenţa electronică tip email primită/transmisă de către Andronic Dan Cătălin şi documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu activităţile desfăşurate în vederea achiziţionării şi administrării SC Editura Evenimentul şi Capital SRL în perioada 23.04.2011- 08.12.2014, ataşate la vol. 37 filele 3-240 d.u.p. nr. 604/P/2017 conform procesului verbal din 02.10.2017 nr. 87/P/2015”, se arată în decizia Instanţei supreme.
De asemenea, DNA trebuie să precizeze dacă menţine trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi.
„În baza art. 345 alin. 3 C.proc.pen. dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie pentru a preciza, în termen de 5 zile, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor Andronic Dan Cătălin şi Udrea Elena Gabriela sau solicită restituirea cauzei. În conformitate cu decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă (vol. 37 filele 3-240 d.u.p. nr. 604/P/2017), precum şi, în ipoteza menţinerii soluţiei de trimitere în judecată, eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. 604/P/2017 din data de 18.12.2017. Măsura va fi dusă la îndeplinire de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, căruia i se trimite dosarul de urmărire penală, urmând a fi restituit instanţei”, se mai spune în hotărâre.
Pe de altă parte, Instanţa supremă a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a pus sechestru pe toate bunurile mobile şi imobile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 4 martie.
În decembrie 2017, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Elenei Udrea pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor şi a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.
Dosarul de află în faza de cameră preliminară la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a decis, pe 1 octombrie 2018, începerea judecării pe fond, însă Elena Udrea şi Dan Andronic au contestat decizia la Instanţa supremă.
Potrivit DNA, Elena Udrea este acuzată că a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.
„Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, spun procurorii.
Conform DNA, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media, Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.
În cazul lui Dan Andronic, DNA menţionează că, atunci când a fost audiat ca martor, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei.
„De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanţei amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştiinţa că publicaţiei îi ‘merge bine’; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a ‘verifica veridicitatea’ informaţiilor obţinute”, mai spune DNA.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu, însă ea a părăsit România, aflându-se în prezent în Costa Rica.
Foto: Elena Udrea (Inquam Photos / Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii