Instituirea unei durate de minim 7 ani a contractului de arendare fără posibilitatea negocierii valorii este neconstituţională, a stabilit CCR

Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că este neconstituţională instituirea unei durate de minim şapte ani a contractului de arendare, respectiv 14 ani, în situaţia reînnoirii de drept, fără posibilitatea negocierii valorii arendei, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis Agerpres, instanţa constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea Legii 287/2009 privind Codul civil este neconstituţională, în ansamblul său.

În esenţă, Curtea a reţinut că instituirea unei durate de minim 7 ani a contractului de arendare, respectiv 14 ani, în situaţia reînnoirii de drept, fără posibilitatea negocierii valorii arendei, nu îndeplineşte exigenţele constituţionale referitoare la proporţionalitatea restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate privată, prin limitarea dreptului de dispoziţie al proprietarilor, precum şi a principiului constituţional al libertăţii economice, aspecte ce sunt de natură să contravină prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art.136 alin. (5) privind proprietatea, raportate la art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Curtea a mai reţinut că introducerea unei noţiuni nedefinite şi neclare, respectiv „schimbul de utilizare între arendaşi”, în condiţiile în care nu sunt reglementate niciun fel de garanţii pentru proprietarii terenurilor, este o soluţie legislativă de natură să conducă la eludarea interdicţiei absolute a subarendării, cuprinsă în prezent în art.1.847 alin. (2) teza întâi din Codul civil, în situaţiile în care schimbul de utilizare a terenului ar fi făcut între bunuri neaflate în raport de egalitate a valorii lor.

Astfel, Curtea a constatat că este încălcat dreptul de proprietate al arendatorilor, prin eludarea voinţei iniţiale a părţilor – arendator şi arendaş – în privinţa modului în care vor fi exploatate bunurile agricole, precum şi dispoziţiile art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie, prin prisma încălcării cerinţelor de claritate şi previzibilitate a legii, astfel cum au fost consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CCR mai spune că introducerea unei reguli derogatorii, respectiv a obligaţiei moştenitorilor proprietarului de a menţine contractul de arendare, spre deosebire de norma generală din materie de locaţiune, reprezentată de art.1.820 alin.(2) din Codul civil, instituie un tratament diferenţiat în cadrul aceleiaşi categorii juridice, respectiv a moştenitorilor părţilor unui contract de arendare, ceea ce contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, reglementat în art.16 din Legea fundamentală.