G4Media.ro

Institutul Național de Statistică estimează o creştere de 8.000 de şomeri în…

Sursa foto: Pexels

Institutul Național de Statistică estimează o creştere de 8.000 de şomeri în noiembrie faţă de octombrie

Rata şomajului în luna noiembrie 2021 în formă ajustată sezonier a fost de 5,2%, similară cu cea înregistrată în luna octombrie, potrivit informaţiilor provizorii publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), relatează Agerpres.

Astfel, numărul şomerilor în vârstă de 15-74 de ani estimat pentru luna noiembrie este de 432.000 de persoane, în creştere cu 8.000 de persoane faţă de numărul de şomeri din luna precedentă, dar în scădere faţă de luna noiembrie a anului 2020, când au fost înregistraţi 517.000 de şomeri, relevă datele publicate de INS.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi în noiembrie 2021 a stagnat la 5,5%, mai mare cu 0,6 puncte procentuale decât cea a femeilor (4,9%).

Rata şomajului la femei în noiembrie a fost mai mare cu 0,2% decât în luna anterioară (4,7%).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna noiembrie 2021 (4,4% în cazul bărbaţilor şi 4% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna noiembrie.

Datele privind şomajul pe octombrie şi noiembrie pentru tinerii între 15-24 de ani nu sunt disponibile în documentul INS, iar în ultima lună de raportare, septembrie 2021, acest segment înregistra un şomaj de 20,3%.

INS menţionează că, începând cu anul 2021, metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării, care reprezintă sursa primară a datelor din acest comunicat, a fost revizuită pentru a răspunde cerinţelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. Aceste modificări au generat un impact sesizabil asupra estimaţiilor, făcând neviabilă comparaţia directă cu datele referitoare la perioadele anterioare. În consecinţă, pentru a facilita interpretarea rezultatelor, datele din acest comunicat, referitoare la lunile până la decembrie 2020 inclusiv au fost recalculate astfel încât să reflecte definiţiile în vigoare începând cu anul 2021, iar datele pentru întreaga serie sunt acum comparabile.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Îmi este din ce in ce mai evidentă campania de dezinformare a useristilor și a lui Voiculescu .
    Cum se face că un guvern tip superman , condus de Iohannis poate avea asemenea rezultate .
    Este evidentă diversiunea.
    Știrea corectă este că USL va înființa încă un milion de locuri de munca la berărie și va mai suplimenta bugetul cu 250% pentru pensiile speciale .

  2. Statistica ( platita cu bani multi din rodul muncii cetateanului ) nu reflecta realitatea . Exista someri care nu se afla in evidentele de rahat ale institutiilor bugetare piublice .