G4Media.ro

Institutul pentru Fizica Pământului informează cetățenii ÎNAINTE de producerea unui cutremur, prin…

Institutul pentru Fizica Pământului informează cetățenii ÎNAINTE de producerea unui cutremur, prin intermediul unui canal de Telegram

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a dezvoltat un canal de Telegram prin care cetățenii pot fi anunțați cu privire la producerea unui cutremur, cu până la 25 de secunde (potrivit descrierii oficiale) înainte să fie resimțit și nu ulterior, cum se întâmplă în cazul sistemului RoAlert.

Mai mulți utilizatori au semnalat joi dimineață pe rețelele de socializare, că sistemul a funcționat și că au fost notificați prin Telegram, cu 10-15 secunde înainte de simți cutremurul de 5,4 grade pe scara Richter.

Notificările vin sub forma unor alerte pe mobil și vizează în special zona București. Telegram fi descărcată AICI atât în versiunea pentru desktop, cât și în cea pentru mobil.

Canalul oficial de Telegram INCDFP pentru notificari privind statusul si actualizari ale alertei seismice permite abonarea la alerta seismică.

Pentru aceasta trebuie să accesați @alertaCutremur_bot, după ce ați intrat pe canalul respectiv și să urmați pașii din secțiunea /alertă.

Practic, în aplicație se caută „@alertacutremur_bot”, adică robotul INCDFP care transmite alertele, după care trebuie urmate instrucţiunile, care sunt similare atât pentru telefoanele cu Android cât şi pentru iPhone/iPad/iPod.

Sistemul este funcțional din 2018, cu mici sincope și operațiuni de update.

Reamintim că un cutremur de 5,4 grade pe scara Richter a fost înregistrat în România, joi dimineață, la 06:50.

Seismul a fost resimțit puternic în București, dar și în alte orașe din țară, mai ales la etajele superioare ale blocurilor. U

IGSU a explicat de ce nu a trimis mesaj RO-Alert, populația primind însă alertă de la Android și Telegram cu aproximativ 10 secunde înainte de seism.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Până una alta, noi ne bazăm pe google care ne-a informat inainte cu secunde bune!😏

  2. A functionat telegram cu secunde bune. Evident n-am apucat sa fac nimic. Nu am apucat sa ma gandesc ce ar trebui sa fac, doar am asteptat

  3. De ce Telegram, wtf? Până acum n-am auzit decât că auriștii și șoșocarii îl folosesc cel mai mult sau în general toți cei care dintr-un motiv sau altul nu mai pot interacționa pe canalele pe care le știe toată lumea.

  4. Telegram este rusesc.

  5. Cine naiba folosește Telegram in România. Nu cunosc pe nimeni sa folosească. Ca de obicei instituțiile statului sunt pe contrasens.

  6. excelent. rusesc sa fie ca de restul nu ne pasa…cate vulnerabilitati sunt peste tot si noi habar nu ave, plus ca este complet inutil, cele cateva zeci de secunde distanta se datoareaza numai distantei de peste 120km fata de epicentru (a Bucurestiului caci nu functioneaza nicaieri altundeva)

  7. Dar, ne-a dat Google cu 10 secunde la toti ”saraki” cu Android. De ce mi-as instala Telegram? Nu ca ar fi ceva in neregula cu Telegram, patronul rus e in exil si daca l-au interzis in Rusia, e bun, clar (daca interzic rusnacii ceva, e cea mai bun dovada ca e ok acel ceva)!

  8. Din pacate momentan nu se poate prevedea un cutremur cu mai mult de cateva zeci de secunde inainte. Tot ce poate sa faca o alerta de-asta e sa te avertizeze sa te bagi sub masa din timp.

  9. Astia lucreaza cu Rusia ?! Ce telegram ?

  10. Telegram e un app ca toate celelalte. Permisiunile i le setezi din telefon. Tik-tok nu va acrește ca e chinezesc?!

    • „TikTok precizează în noile politici de confidențialitate pentru utilizatorii europeni că datele personale din aplicație pot fi vizualizate de angajați din China. Măsura nu se aplică utilizatorilor din SUA.”