Institutul Economic German din Köln: Bulgaria, România și Grecia ar putea depăși Germania în ceea ce priveşte modernizarea și digitalizarea administrației publice / Până la sfârșitul anului 2022 urma să se ajungă la 575 de servicii administrative digitalizate, dar a fost realizat doar 18% din obiectiv
„Bulgaria, România și Grecia ar putea depăși Germania în ceea ce priveşte modernizarea și digitalizarea administrației publice”, potrivit Institutului Economic German (IW) din Köln. „Digitalizarea administrației publice nu înregistrează progrese în Germania”, este concluzia studiului, transmite Naftemporiki, citată de Rador.
Pe baza datelor din 2022, Germania ocupă locul 18 între cele 27 de state membre ale UE și, prin urmare, este sub media UE. „Dacă unele țări, precum Bulgaria, România și Grecia, care sunt în prezent în urma Germaniei în clasament, implementează soluțiile tehnice, acestea ne-ar putea depăși în curând”, avertizează economistul Klaus-Heiner Röhl, șeful echipei IW care a pregătit studiul.
Studiul descrie drept „eșec” legea privind accesul electronic (OZG), care trebuia să promoveze digitalizarea în administrația publică. Obiectivul a fost ca până la sfârșitul anului 2022 să existe 575 de servicii administrative digitalizate, dar fost realizat doar în proporţie de 18%.
„Faptul că Germania rămâne în urmă din ce în ce mai mult comparativ cu nivelul european ar putea avea în curând consecințe grave”, scrie Handelsblatt. „Administrația germană are performanțe slabe în comparație cu alte țări din UE. Dar în loc să acopere acest decalaj, Germania riscă să scadă și mai mult în clasament”, potrivit Institutului Economic German.
La sfârșitul anului 2023, va intra în vigoare așa-numitul Regulament pentru portalul digital unic al UE, care stabileşte 75 de servicii guvernamentale care trebuie să fie disponibile și online pentru cetățenii altor țări UE. „Dacă Germania nu îndeplinește această condiție, există riscul ca împotriva ei să fie impuse măsuri”, scrie ziarul german.
Sursa: Naftemporiki/ Rador/ Traducerea: Carolina Ciulu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii