G4Media.ro

“Insula Pisicilor”: Cum au creat negustorii de sardine de pe mica insulă…

sursa foto: Pexels

“Insula Pisicilor”: Cum au creat negustorii de sardine de pe mica insulă japoneză Aoshima un paradis al felinelor, cu aproape 40 de pisici pe cap de locuitor

Conceptul unei “Insule a pisicilor” este unul străin majorității oamenilor, dar în Japonia, o țară care nu duce lipsă nici de insule, nici de pisici, aceste destinații turistice atipice par să își fi găsit un loc aparte în cadrul arhipelagului de aproape 7.000 de insule, iar cel mai faimos exemplu este probabil Aoshima.

Parte a prefecturii Ehime din sudul țării, micuța insulă de aproximativ un kilometru și jumătate lungime este bine cunoscută pentru numărul considerabil de pisici care trăiesc acolo, iar popularitatea locului a crescut în ultimii ani, pe măsură ce numărul felinelor a devenit tot mai mare comparat cu cel al rezidenților umani ai insulei.

În 2015, The Atlantic estima că pe insulă trăiesc “doar” șase pisici pentru fiecare rezident, dar schimbările demografice și-au spus cuvântul deosebit de repede, iar în ultima perioadă, ponderea dintre pisici și oameni a ajuns la aproximativ 36 la 1, potrivit anumitor surse precum Japan Switch. Deși numărul pare unul greu de închipuit, este important de reținut că situația nu a ajuns în acest stadiu doar pentru că pisicile s-au înmulțit foarte mult, ci și pentru pentru că locuitorii insulei Aoshima au devenit din ce în ce mai puțini.

Explicația acestui fenomen se regăsește în caracteristicile geografice ale insulei, după cum punctează Japan Switch. Cu decenii în urmă, insulița din sudul arhipelagului nipon, deși ferită de restul țării și destul de izolate, găzduia o comunitate mică, dar înfloritoare de pescari și navigatori care trăiau din comerțul de sardine, activitatea economică principală a zonei. În 1945, în Aoshima trăiau aproximativ 900 de oameni. 

Pescarii din Aoshima au întâmpinat o problemă veche de când lumea pentru navigatori, și anume șobolanii. Din moment ce pe vremuri nu puteai merge cu barca până la cel mai apropiat supermarket pentru otrăvuri sau sisteme high-tech de înlăturare a dăunătorilor, soluția cea mai bună a fost adoptarea pisicilor fără adăpost găsite de navigatori în porturile prin care ajungeau.

Odată întorși acasă, pescarii au decis să își păstreze noii prieteni necuvântători. Felinele și-au dovedit aceeași utilitate și pe uscat, iar echipa perfectă a fost creată între locuitori și noii sosiți. 

Nimic bun nu durează la nesfârșit, totuși, iar după o vreme rezervele de sardine din zonă au început să scadă, un fapt în mod evident devastator pentru principalul sector economic al comunității. Din acest motiv, mulți dintre rezidenți au abandonat insula pentru a căuta oportunități economice în zone mai prospere. Totuși, cei câțiva vârstnici care au hotărât să nu își părăsească casa, în prezent șase la număr, au continuat să aibă grijă de pisicile care au salvat cândva insula de rozătoare.

Această decizie s-a dovedit a fi una profitabilă, fiindcă animăluțele au descoperit un alt mod de a răsplăti loialitatea oamenilor. Astfel, Aoshima a devenit dintr-o comunitate de pescari un loc turistic cu o tematică specială. 

Căpitanul de feribot Nobuyuki Ninomiya, în vârstă de 65 de ani, a explicat concis situația, conform The Washington Post, citat de site-ul de curiozități ATI: “Abia dacă obișnuiam să iau turiști înainte. Acum aduc săptămânal turiști, chiar dacă avem doar pisici de oferit”.

Desigur, pentru un adevărat iubitor al felinelor, “doar pisici” este probabil deja un motiv întemeiat pentru a plăti sume mari de bani. Vestea bună este că o vizită la pisicile din Aoshima nici măcar nu ar necesita o investiție prea serioasă, nici în timp, dar nici în bani.

Conform site-ului Setouchi Reflection Trip, un drum cu feribotul din portul Naghama spre Aoshima durează aproximativ 35 de minute, iar prețurile pentru un bilet dus-întors sunt de aproape 1.400 de yeni pentru adulți (puțin sub 50 de lei), iar copiii sub 12 ani plătesc doar jumătate din această sumă. Cursele încep la ora 8:00 dimineața, iar plecarea este la ora 16:15. 

Până și iubitorii de câini ar trebui să poată admite că aceste prețuri pentru o oră de plimbări cu feribotul și aproape opt ore pentru a te bucura de un adevărat paradis pisicesc pot fi văzute ca un chilipir în țara cu a treia cea mai dezvoltată economie a lumii, conform Worldometer.

Din nefericire, se poate observa deja faptul că, deși insula atrage oameni, cele două curse zilnice cu feribotul de capacități limitate nu sunt suficiente pentru a schimba realitatea cu care se confruntă Aoshima – cei câțiva oameni în vârstă care au încă grijă de insulă nu o vor putea face pe vecie, iar potențialul turistic al zonei nu este suficient pentru a o salva pe termen lung.

În lipsa activității umane, pisicile locale nu s-ar putea descurca singure, iar guvernul japonez a recunoscut acest fapt și a inițiat în 2018 o campanie de sterilizare menită să controleze populația de feline de pe insulă. 

În următorii ani, Aoshima se va alătura, cel mai probabil, celor peste 6.400 de insule japoneze nelocuite, iar cea mai faimoasă “Insulă a Pisicilor” va rămâne o amintire frumoasă. 

Pentru cine își va dori în continuare, totuși, să viziteze un asemenea loc în Japonia, oportunitățile nu se încheie la Aoshima. Site-ul informativ All About Japan a alcătuit, încă din 2016, o listă care include alte zece insule ale pisicilor, răspândite pe întregul arhipelag nipon, una dintre cele chiar în apropiere de Tokyo. 

Subiectul este încă adus în discuție și în 2023 de către site-uri specializate despre animale precum A-Z Animals și site-uri cum ar fi Open Culture, fondat de către Dan Coleman, actualul decan al Programului pentru Educație Continuă a Universității Stanford, ceea ce arată cât de popular este încă conceptul.

Poate că ideea de a vizita o insulă minusculă unde se găsesc numai pisici nu este printre primele motive pentru care un turist ar alege să viziteze Țara Soarelui Răsare, dar faptul că, odată ajuns acolo, o asemenea locație este cel mai probabil doar la o aruncătură de băț nu poate fi decât un motiv de bucurie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...