Insulele din Pacific resping apelurile la ruperea relaţiilor cu Taiwanul
Liderii din Pacific, reuniţi în Tonga, au respins vineri apelurile, susţinute de Beijing, vizând ruperea legăturilor cu Taiwanul, afirmând că alianţa regională îşi va menţine politica ce datează de mai multe decenii, relatează AFP, transmite Agerpres.
Membrii Forumului insulelor din Pacific au respins astfel cererile unora dintre aliaţii Chinei care îi îndemnau să înceteze să considere Taiwanul ca un partener în materie de dezvoltare.
Într-un comunicat final, liderii au „reafirmat” un acord semnat în 1992, care autoriza convorbirile cu Taipeiul.
China a făcut eforturi de a exclude Taiwanul – insulă cu un regim democratic pe care îl consideră parte a teritoriului său – din forumuri internaţionale şi îi respinge revendicările în materie de autonomie.
Insulele Solomon, principalul partener al Chinei în Pacificul de Sud, au făcut presiuni ca Taiwanul să fie privat de statutul său de partener în cadrul Forumului insulelor Pacificului, provocând furia unora dintre aliaţii Taipeiului.
Această alianţă este divizată între ţări care au relaţii diplomatice cu Beijingul şi altele care au relaţii cu Taipeiul. În afară de Tuvalu, numai Palau şi Insulele Marshall recunosc Taiwanul în Pacific.
Taiwanul l-a trimis pe adjunctul ministrului său de externe, Tien Chung-kwang, în Tonga, pentru a întări legăturile cu aliaţii insulari din Pacific, a căror listă este în scădere.
Peter Agovaka, ministrul de externe din Insulele Solomon, care sunt curtate de Beijing şi care au rupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul în 2019, nu a părut să-şi flexibilizeze poziţia, declarând pentru AFP că o revizuire a politicii blocului regional ar trebui să garanteze că membrii sunt „state suverane”.
Insulele Solomon vor găzdui Forumul insulelor Pacificului în 2025.
Pacificul de Sud era în trecut considerat un bastion al ţărilor care recunosc Taiwanul, dar China a redus metodic această susţinere.
În cursul ultimilor cinci ani, Insulele Solomon, Kiribati şi Nauru au rupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul.
În acest an urmează să aibă alegeri în arhipelagul Palau şi legăturile sale cu Taiwanul – şi o schimbare potenţială în favoarea Chinei – vor fi printre temele care vor domina campania electorală.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank