Întâlnire a ministrului român al Apărării cu omologul ucrainean: A fost subliniat angajamentul ferm al României
Eforturile României şi ale aliaţilor pentru sprijinirea Ucrainei sunt solide şi vor continua atât timp cât va fi necesar, a afirmat, joi, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina, transmite MApN, transmite Agerpres.
Discuţiile din cadrul Grupului de contact pentru Ucraina au vizat coordonarea eforturilor statelor membre şi identificarea soluţiilor la nevoile curente, având în vedere evoluţiile de pe teren. A fost evidenţiată contribuţia României şi efortul susţinut în cadrul Coaliţiilor de capabilităţi.
În acest context, Angel Tîlvăr a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său ucrainean, Rustem Umerov.
Ministrul Apărării Naţionale a reafirmat angajamentul ferm al României pentru continuarea sprijinului oferit Ucrainei. El a prezentat evoluţiile legate de efortul României de a găzdui şi operaţionaliza Centrul de instruire a piloţilor de aeronave F-16 de la Feteşti, destinat atât piloţilor români, cât şi celor ucraineni. Totodată, oficialul român a transmis că ţara noastră va continua să contribuie la instruirea militarilor ucraineni în diverse formate.
Cei doi oficiali au discutat despre evoluţiile situaţiei de securitate din Ucraina şi din regiunea Mării Negre. În context, oficialul a subliniat rolul iniţiativei României, Turciei şi Bulgariei de contracarare a ameninţării minelor marine în Marea Neagră, MCM Black Sea, care are scopul de a asigura libertatea de navigaţie.
„Federaţia Rusă continuă să atace cu brutalitate Ucraina, provocând pierderi în rândul civililor şi afectând grav infrastructura, în special cea energetică. I-am transmis ministrului Umerov că unitatea statelor democratice în sprijinirea ţării sale şi eforturile făcute de România şi alţi aliaţi sunt solide şi vor continua atât timp cât va fi necesar”, a declarat ministrul Tîlvăr.
Cei doi miniştri au evaluat ca foarte bune rezultatele de până acum ale programelor de instruire a militarilor ucraineni în cadrul misiunilor EUMAM UA ale Uniunii Europene şi INTERFLEX, condusă de Marea Britanie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii