Întâlnirea ambasadorului israelian la București cu AUR, comentată în New York Times/ Thomas Friedman: Da, Netanyahu și aliații săi încearcă să construiască o alternativă la sprijinul diplomatic al Americii cu partidele xenofobe și extremiste din Europa, cărora nu le pasă de colonii

Cu cât aflu mai multe despre complexul acord de pace și securitate pe care echipa lui Biden încearcă să îl încheie între Statele Unite, Arabia Saudită, Israel și palestinieni, cu atât sunt mai convins că, dacă reușesc, vor câștiga atât Premiul Nobel pentru Pace, cât și Premiul Nobel pentru Fizică. Pentru că găsirea unei modalități de a echilibra diferitele interese ale tuturor acestor patru părți face ca mecanica cuantică să pară la fel de ușoară ca jocul tic-tac-toe, scrie Thomas L. Friedman într-un comentariu pentru The New York Times.

Dar, pentru a simplifica lucrurile pentru tine, dragă cititorule, având în vedere multele permutări pe care le-ar putea lua acest acord, permite-mi să mă concentrez aici asupra singurei care este în interesul Americii și pe care eu aș susține-o.

Este un acord care ar normaliza relațiile dintre Israel și Arabia Saudită, ar forja o relație de securitate mai profundă între Statele Unite și Arabia Saudită și ar avansa în mod concret o soluție cu două state între israelieni și palestinieni – dar care face toate acestea în termeni care ar provoca aproape sigur ruperea actualei coaliții de guvernare israeliene, care este condusă de extremiști evrei de dreapta, de o asemenea natură încât nu au mai deținut niciodată până acum puteri de securitate națională în Israel.

Din păcate, însă, aceasta nu este versiunea pe care încearcă să ne-o vândă premierul israelian Benjamin Netanyahu. Așadar, vreau să fac un apel direct la președintele Biden și la prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman: Nu-l lăsați pe Netanyahu să vă transforme în idioții săi utili. Nu puteți avea o normalizare cu un guvern israelian care nu este normal. Nu va fi niciodată un aliat stabil al SUA sau un partener saudit. Iar în acest moment, guvernul Israelului nu este normal.

Luați în considerare doar două puncte de date: Un fost șef al Mossad, Tamir Pardo, a avertizat recent că această coaliție israeliană, fără îndoială asamblată de Netanyahu pentru a nu ajunge la închisoare pentru acuzații de corupție, include „partide rasiste oribile”. Cât de rasiste? „Cineva a luat Ku Klux Klan-ul și l-a adus în guvern”, a spus Pardo.

Și apoi mai este și asta: Săptămâna trecută, ministrul de externe al lui Netanyahu, Eli Cohen, i-ar fi instruit pe ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, și pe un lider important al coloniștilor, Yossi Dagan, să se întâlnească la București cu liderul unui partid român de extremă dreapta – un partid pe care Israelul îl boicota de mult timp din cauza istoricului său de declarații antisemite și de negare a Holocaustului.

De ce? După cum a explicat ziarul Haaretz, aceasta face parte dintr-un efort pe care Dagan îl susține „pentru a promova legăturile dintre Israel și partidele europene de extremă dreapta, pentru a le convinge să sprijine coloniile israeliene din Cisiordania”. Da, Netanyahu și aliații săi încearcă să construiască o alternativă la sprijinul diplomatic al Americii cu partidele xenofobe și extremiste din Europa, cărora nu le pasă de colonii.

Sunteți șocați? Este de înțeles. Structura de 75 de ani a relațiilor americano-israeliene a fost construită în jurul salvării Israelului de amenințările externe arabe și iraniene. Așa că este greu pentru diplomații americani, pentru armata americană, pentru cetățenii americani și pentru organizațiile evreiești americane să înțeleagă că rolul lor acum este de a salva Israelul de o amenințare internă a evreilor israelieni, manifestată de guvernul însuși.

O mulțime de oameni neagă acest lucru, mai ales AIPAC, cel mai puternic lobby pro-Israel, care continuă să îl susțină pe Netanyahu la Washington și să îi ignore pe apărătorii democrației din Israel. Haaretz a descris recent AIPAC ca fiind „lobby-ul pro-Netanyahu și anti-Israel” din Congres.

Dar ar face bine să se trezească, pentru că patru ani cu o astfel de coaliție israeliană la putere și vă puteți lua adio de la ideea că Israelul va mai fi vreodată un aliat de încredere al SUA.

Și asta ne aduce înapoi la acordul cu Arabia Saudită. Acesta a fost conceput pentru a îmbina două componente. Prima este o alianță îmbunătățită între SUA și Arabia Saudită, prin care Statele Unite sunt de acord cu un fel de tratat de apărare reciprocă, în timp ce saudiții au posibilitatea de a dezvolta un program nuclear civil și, de asemenea, de a avea acces la cele mai avansate arme americane. În schimb, Arabia Saudită rămâne în colțul Americii și reduce legăturile militare, tehnologice și economice cu China.

A doua parte a acordului a fost o normalizare a relațiilor dintre saudiți și Israel, cu condiția ca Israelul să facă concesii palestinienilor pentru a menține vie speranța unui acord privind două state.

Voi aborda partea dintre Arabia Saudită și SUA mai târziu, când se vor cunoaște toate detaliile. Dar, așa cum am spus, când vine vorba de componenta israeliano-saudit-palestiniană, există două permutări posibile – una este în interesul Americii, iar cealaltă cu siguranță nu.

Cea care cu siguranță nu este în interesul nostru este cea în care Netanyahu va încerca să convingă Statele Unite. El încearcă să realizeze o lovitură la patru colțuri – să submineze puterea Curții Supreme a Israelului de a restricționa guvernul său extremist, făcându-se în același timp erou pe plan intern prin încheierea unui acord de pace cu Arabia Saudită fără a fi nevoit să le ofere palestinienilor nimic semnificativ, avansând astfel visul coaliției sale de a anexa Cisiordania – totul în timp ce obține Arabia Saudită să plătească pentru aceasta și Joe Biden să o binecuvânteze.

Acest acord Biden și M.B.S. trebuie să îl respingă din start.

Acordul asupra căruia ar trebui să insiste ar trebui să stipuleze că, în schimbul normalizării relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, Israelul trebuie să înghețe toate construcțiile de colonii în Cisiordania în zonele destinate unui stat palestinian, dacă acesta va putea fi negociat într-o zi; să nu mai legalizeze nicio colonie israeliană sălbatică ilegală; și, cel mai important, să insiste ca Israelul să transfere teritoriul din Zona C din Cisiordania, așa cum este definit de acordurile de la Oslo, în Zonele B și A, sub un control mai mare al palestinienilor.

Statele Unite și Arabia Saudită trebuie să declare, de asemenea, că obiectivul procesului diplomatic va fi o soluție cu două state în Cisiordania. La acest lucru s-au angajat toți președinții americani anteriori – și, de asemenea, regele Abdullah al Arabiei Saudite a insistat în interviul pe care mi l-a acordat în 2002, în care a anunțat inițiativa saudită de pace, care a devenit ulterior Inițiativa arabă de pace.

Aceste cerințe sunt vitale, deoarece sunt termeni pe care suprematiștii evrei din cabinetul lui Netanyahu nu i-au putut înghiți și pe care Bibi nu i-a putut fenta. Astfel, ar forța guvernul lui Bibi și poporul israelian să aleagă: Doriți anexarea sau doriți o normalizare cu cea mai importantă țară musulmană – și poarta de acces către alte mari națiuni musulmane precum Indonezia și Malaezia?

Dacă putem pune această alegere pe masă, aproape sigur că ar face să se destrame această coaliție israeliană. Ministrul de finanțe de extremă dreapta al lui Netanyahu, Bezalel Smotrich, a avertizat pe toată lumea chiar săptămâna trecută că „nu vom face nicio concesie palestinienilor” pentru a asigura un acord de normalizare cu Arabia Saudită. „Este o ficțiune”, a declarat el.

Smotrich a adăugat că, deși Israelul este interesat ca Statele Unite să intermedieze un acord cu saudiții, „nu are nimic de-a face cu Iudeea și Samaria”, referindu-se la Cisiordania după denumirile sale biblice.

Doar pentru a reaminti: De la Comisia britanică Peel din 1936, mișcarea sionistă și Israelul au acceptat că cadrul pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian trebuie să fie două state pentru două popoare – prin planul de împărțire al ONU din 1947, rezoluțiile 242 și 338 ale ONU, Camp David, Oslo și, în cele din urmă, acordurile Abraham din 2020. Acest angajament israelian a fost un pilon cheie al alianței sale cu America.

Actuala coaliție a lui Netanyahu este primul guvern israelian din ultimele opt decenii care – ca parte a acordului de coaliție – a stabilit ca obiectiv declarat anexa israeliană…