G4Media.ro

VIDEO Întârzieri ale trenurilor de până la șase ore din cauza copacilor…

sursa foto: Facebook/ Meteo Maramureș

VIDEO Întârzieri ale trenurilor de până la șase ore din cauza copacilor căzuți pe liniile de cale ferată

CFR Călători anunţă că, în cursul nopţii de miercuri spre joi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile în zonele Gheorgheni – Izvorul Mureşului, s-au produs deranjamente la infrastructura feroviară care au condus la întreruperea temporară a circulaţiei, survenind întârzieri cuprinse între 30 şi peste 360 minute în circulaţia trenurilor CFR Călători, transmite News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi dimineaţă, de către CFR, se înregistrează lipsă de tensiune în linia de contact sau căderi copaci care au dus la întârzieri ale trenurilor.

Astfel, la ora transmiterii acestei ştiri se înregistrează întârzieri ale următoarelor garnituri:

  • IRN 12406, Braşov – Valea lui Mihai – 281 minute.
  • IRN 1941, Satu Mare – Mangalia – 376 minute.
  • R 1942, Mangalia – Satu Mare – 300 minute.
  • IRN 1642, Baia Mare – Bucureşti – 300 minute.
  • IRN 1641, Bucureşti – Baia Mare – 300 minute.

”În urma acestor deranjamente, circulaţia trenurilor va fi afectată la nivelul întregii reţele, fiind necesare decalări ale orelor normale de circulaţie pentru asigurarea legăturilor la destinaţia finală pentru toţi pasagerii trenurilor întârziate. Circulaţia în zonele afectate se va desfăşura în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre situaţia circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, a mai transmis compania.

CFR Călători a pus la dispoziţia managerului de infrastructură – CFR SA, tracţiune diesel, după producerea deranjamentelor.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...