Intel şi BOE au dezvoltat un monitor care consumă mai puţină energie cu până la 65%
Winning Display, un monitor creat în urma unui parteneriat dintre Intel şi BOE, promite un consum mai redus de energie cu până la 65% faţă de un monitor obişnuit, transmite News.ro.
Ecranele sunt, de regulă, unele dintre cele mai mari consumatoare de energie, aspect care este cu atât mai vizibil în cadrul dispozitivelor mobile, care au o autonomie limitată.
Intel şi BOE cred că pot ameliora această problemă cu ajutorul inteligenţei artificiale, care determină cea mai potrivită rată de împrospătare pentru diverse sarcini.
De exemplu, în cazul unor sarcini care nu necesită o rată mare de împrospătare a imaginii, aceasta poate fi redusă şi până la 1Hz. În cazul jocurilor, unde opusul este valabil, rata de împrospătare este crescută automat.
Rata de împrospătare a imaginii este modificată şi de platforma Intelligent Display Technology 2.0, a celor de la Intel, care oferă mai multe funcţii în acest sens.
Printre altele, aceasta reglează rata de împrospătare în funcţie de diverşi parametrii, prin care se estimează dacă utilizatorul este sau nu activ şi are sau nu nevoie de o rată mare – de exemplu, este monitorizată în acest sens mişcarea mouse-ului.
În plus, aceeaşi rata de împrospătare poate fi configurată diferit în diverse zone ale ecranului. Această abordare poate fi utilă, de exemplu, în cazul filmelor, unde poate fi folosită o rată mare doar în zonele unde are loc acţiunea.
Rata de împrospătare afectează direct consumul de energie al ecranului – cu cât este mai mare rata, cu atât creşte şi consumul.
Winning Display va fi folosit, pe viitor, pe laptopurile cu procesoare Intel Lunar Lake, dar nu există, încă, o estimare oficială pentru intrarea acestora pe piaţă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu