G4Media.ro

Inteligenţa artificială înlocuieşte profesorii la un colegiu din Londra

Foto: Pixabay.com

Inteligenţa artificială înlocuieşte profesorii la un colegiu din Londra

Un colegiu privat din Londra, David Game College, experimentează pregătirea examenelor cu inteligenţa artificială (AI) în locul profesorilor, o iniţiativă privită cu circumspecţie de către o cercetătoare care lucrează în această tehnologie, relatează AFP, preluată de News.ro.

David Game College, situat în centrul Londrei, a lansat acest proiect-pilot în urmă cu şase luni, destinat tinerilor care pregătesc Certificatul General de Terminarea Studiilor Secundare (General Certificate of Secondary Education, GCSE).

”Învăţământul va fi transformat de AI. Asta nu ridică niciun dubiu”, a declarat pentru AFP adjunctul directorului colegiului, John Dalton.

O platformă ”controlează” cum îşi învaţă elevii cursurile şi furnizează colegiului ”informaţii despre obiceiurilor de învăţare”, explică el.

Pentru moment, şapte elevi fac parte din proiectul-pilot.

Într-o sală mică de clasă, ei dispun de computere prin care au acces la program.

În locul profesorilor, aceşti elevi au ”coach pedagogici”, calificaţi să fie profesori, dar care nu cunosc neapărat conţinutul diverselor materii.

Rolul lor este să-i ghideze pe elevi în folosirea sistemelor de inteligenţă artificială.

Ei îi susţin, de asemenea, în dobândirea unor competenţe netehnice, de exemplu aptitudinea dezbaterii.

John Dalton, un profesor de biologie, este de părere că AI poate evalua cunoştinţele unui elev ”cu o precizie superioară celei a unui profesor mediu” şi îi poate permite un învăţământ mai personalizat.

AI poate ajuta la reperarea lacunelor în cunoştinţele elevilor.

Premierul britanic Keir Starmer s-a angajat la jumătatea lunii ianuarie să facă din Regatul Unit ”leaderul mondial” al inteligenţei artificiale.

El a anunţat un plan de acţiune care să atragă întreprinderi şi investitori şi să dinamizeze o economie aflată în bernă.

Guvernul dă asigurări că AI i-ar putea ajuta pe profesori în organizarea lecţiilor şi la corectare. El a dezvoltat propriul instrument, un asistent de lecţii – numit ”Aila”-, adaptat programei şcolare britanice.

O profesoară de la Universitatea UCL din Londra, care studiază utilizările AI în educaţie, Rose Luckin, consideră că proiectul-pilot de la David Game College este un ”caz unic”.

Ea se întreabă despre capacitatea AI de a învăţa ”toate matematicile, engleza, biologia, chimia şi fizica”.

Cercetătoarea se întreabă şi dacă ”învăţarea socială” pe care o aduce o sală de clasă este ”suficientă” prin acest program, în pofida faptului că conducătorii proiectului-pilot susţin că elevii dispun de mult timp pentru a discuta cu colegii lor.

”Nu vreau să fiu prea negativă, pentru că dacă nu avem aceste instrumente nu vom vedea cum funcţionează”, declară ea.

Ea recunoaşte că AI va ”transforma” rolul profesorilor. Însă este încă ”imposibil” să se ştie în ce fel.

Profesoara speră ca David Game College să evalueze dacă AI ”are un impact pozitiv sau negativ”.

O elevă de la colegiu, Massa Aldalate, în vârstă de 16 ani, se declară sedusă de program.

”La început aveam îndoieli”, declară ea, aşezată pe un scaun rabatabil în clasă.

”Însă este mult mai eficient dacă vrei cu adevărat să-ţi faci treaba”, adaugă ea.

Clasa tradiţională nu-i lipseşte ”cu adevărat”.

În privinţa cursurilor de engleză, una dintre materiile sale preferate, ea credea că ”trebuia să ai un profesor în faţa ta”. Însă ”a funcţionat”, declară ea. ”Răspunzi la întrebări şi este perfect logic”.

Unul dintre principalele două sindicate ale profesorilor, National Education Union (NEU), s-a bucurat să vadă Guvernul punând accentul pe formarea profesorilor în folosirea instrumentelor digitale.

Însă secretarul general al sindicatului, Daniel Kebede, subliniază că această ambiţie înseamnă ”investiţii importante” în dotarea instituţiilor cu tehnologiile necesare.

Rose Luckin subliniază că programul de la David Game College este ”elitist” şi costă 27.000 de lire sterline pe an (32.120 de euro) – adică cu 10.000 de lire sterline mai mult decât cheltuielile medii de şcolarizare ale şcolilor private britanice.

Inegalitatea accesului la tehnologie este de altfel o ”provocare” pe care o reprezintă AI, avertizează ea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.