Intermediarul de fapte bune. Părintele Bogdan Teleanu de la biserica Sfântul Pantelimon are în grijă 30 de bătrâni dintr-un bloc de garsoniere de lângă Obor
A fost bucurie mare printre bătrânii unui bloc de garsoniere de lângă Obor. De această dată, părintele Bogdan Teleanu de la biserica Sfântul Pantelimon, însoțit de voluntari echipați în combinezoane, a venit cu ramuri de salcie.
În bloc sunt 30 de bătrâni care nu se pot deplasa și sunt ajutați săptămânal cu pachete de alimente și produse de igienă.
”V-am adus salcie!”, i-a spus preotul unei bătrânici, care cu greu s-a deplasat până la ușa garsonierei să o deschidă.
”Mulțumesc, părinte, îmi sunteți foarte drag!”, i-a răspuns femeia preotului.
”E mai greu pentru noi în perioada asta, dar trebuie să respectăm regulile”, a spus o altă femeie din bloc. ”Izolarea e foarte dureroasă că nu te mai poți vedea cu cei dragi”, a spus o altă doamnă în baston.
”Frumusețea acestui bloc e că oamenii se ajută între ei. Eu vin aici de 12 ani, când doamna Daniela Popescu – nu mai e acum – a făcut o listă cu 30 de persoane peste 65 de ani, care doreau să se împărtășească, dar nu se puteau deplasa la biserică și nu aveau aparținători. Treptat, lista cu persoane pentru împărtășit s-a transformat în lista pentru ajutor cărora le dăm o pâine care prisosește la biserică. Am făcut și un grup de WhatsApp al parohiei, unde oamenii spun ce au nevoie, iar alții îi ajută. Eu mă implic doar în mijlocirea actelor de caritate”, a declarat părintele Bogdan Teleanu pentru G4media.ro.
Și bolanvii de cancer în fază terminală de la Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie din curtea bisercii Sfântul Pantelimon au primit azi ramuri de salcie, simbol al iertării și renașterii.
Cei care vor să facă donații pentru centru o pot face în contul de mai jos.
Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, strada General Dimitrie Salmen, nr. 14, sectorul 2, București,
BCR Liberății
RO18RNCB0069121154240001
NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer.
Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR.
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.