Intervenție de urgență în masivul Parâng pentru salvarea unui bărbat mușcat de viperă / A fost solicitat elicopterul SMURD
Un bărbat a fost mușcat de viperă, marți, în masivul Parâng, fiind solicitată intervenția de urgență a echipei medicale, relatează DSU.
„Echipajul elicopterului SMURD a fost solicitat de către personalul Salvamont să intervină în Masivul Parâng, pentru a ajuta la salvarea vieții unui bărbat, aflat în stare gravă după ce a fost mușcat de o viperă. Salvamontiștii au ajuns la victimă și i-au acordat acesteia măsurile de prim ajutor necesare, dar, având în vedere evoluția stării de sănătate a bărbatului, a fost solicitat în sprijin elicopterul SMURD de la Brașov” se precizează în informarea DSU.
Echipa medicală a stabilizat victima, aceasta fiind preluată și transportată în siguranță la un spital din Sibiu, pentru a beneficia de tratament medical de specialitate.
„Asigurarea unei intervenții rapide și eficiente în cazul unor situații de urgență medicală reprezintă una dintre prioritățile instituționale, iar sistemul integrat de urgență și-a dovedit eficiența, încă o dată”, transmite DSU.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank