![](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2025/02/roman-evacuat-din-avion-768x427.webp)
Intervenție în forță la zborul Wizz Air Basel – București: Doi români au fost evacuați / Unul fuma marijuana în toaletă, celălalt era beat
Zborul Basel – București, întârziere de aproape trei ore, miercuri 12 februarie, după ce doi români au fost evacuați de polițiștii francezi, în colaborare cu colegii elvețieni, relatează RoElveția.ch.
Unul dintre ei a fost prins fumând marijuana în toaleta aeronavei, iar celălalt, aflat sub influența evidentă a alcoolului, era foarte vocal, dar nu recalcitrant.
Pasagerii au relatat că românul era beat și făcea glume și spun despre polițiști că au făcut un abuz atunci când l-au dat jos din aeronavă.
„Eu cred că a fost un abuz al însoțitoarelor de zbor, angajatele companiei Wizz Air. Era clar o stare plină de tensiune în avion, era și normal, eram acolo de aproape trei ore, însă domnul care a fost evacuat nu a facut nimic care să pună în pericol siguranța celorlalți pasageri. Mirosea a alcool, dar glumea și nici măcar nu jignea. Desigur că și însoțitoarele erau nervoase, dar consider că a fost totuși o măsură exagerată.”, a declarat pentru RoElveția unul dintre pasageri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii